Odată cu aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a început febra crotaliilor. Veterinarii o cunosc cel mai bine pentru că au fost miezul întregii operațiuni. S-au trezit în brațe cu niște cutii din carton pline de fel de fel de mărci plasticate. Toate trebuiau asamblate la urechile animalelor și apoi trecute ca la medicul de familie, frumos, în calculatoare, cu datele de identificare de la când l-a fătat pe bietul vițel mama lui până la sacrificare sau până la schimbarea de proprietar, de unde era mutat în grija altui calculator. Așa au fost crotaliate vacile, caii, oile, caprele și alte orătănii de pe lângă casa omului. Muncă de Sisif, dar după dogma europeană!
Miercuri, Ziarul de Bacău vă relata cum cei de la Partidul Ecologist din Bacău vor să extrapoleze ideea crotalierii la oameni. Un consilier local le-a pus gând rău sărmanilor, și așa oropsiți de soartă. A stat el drept și a gândit strâmb și a ajuns la concluzia că beneficiarii de venit minim garantat musai trebuie marcați. Cum nu le poți monta un zurgălău metalic sau o bucată de plastic în urechi, alesul s-a gândit să le facă costumații specifice, să fie recunoscuți când sunt la muncă de tot băcăuanul care trece pe lângă ei. Zeghea era ocupată, așa că alesul, spirit ecologist, s-a gândit la o salopetă sau o vestă verde, dar verde fosforescent. Să sară în ochi la Policlinica cu Plată că sărmanul care primește venitul minim garantat muncește la Economic!
Sau poate alesul în cauză nu știe care este diferența între muncitor în folosul comunității ca infractor și cea de muncă în folosul comunității ca sărac. Atunci îi recomand DEX-ul! Este drept că mulți dintre beneficiarii de venit minim garantat pot trece în tabăra cealaltă, dar atunci vor fi crotaliați de Justiție!
Remarc totodată că aceasta este prima propunere cu caracter ecologist al grupului de consilieri PER din Consiliul Local Bacău. Timidă, stupefiantă, dar prima propunere venită de la un partid care se bate cu pumnul în piept că este preocupat de mediu. Nu îmi aduc aminte de nicio acțiune remarcabilă a distinșilor domni și doamne ecologiste din orașul și județul nostru care să fie în concordanță cu numele partidului. Nici măcar o lebădă salvată! Parafrazând versurile unui cunoscut hit al celor de la “3rei Sud Est”, „Amintirile mă răscolesc” când îmi aduc aminte cum împărțeau piața în campania electorală. Și este firesc că acele „amintiri mă chinuiesc”, așa că de atâta spirit ecologist „Nu mai rezist”!
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns