“Cu Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, suntem chemați permanent să venim în peștera Betleemului să ne întâlnim cu Dumnezeu Care S-a descoperit nouă prin Fiul, unde să contemplăm slava Lui, adică acea lumină care a luminat veacurile până la noi și care nu se va stinge până la sfârșitul lor. Niciodată nu vom putea înțelege marele cadou pe care ni-l face Dumnezeu, acela de a deveni « fii ai lui Dumnezeu după har », adică acel statut de a participa la existența lui Dumnezeu. Acest dar pe care Dumnezeu ni-l oferă prin nașterea și moartea Sa pentru noi nu stă sub semnul stricăciunii, ci are concentrată în el toată iubirea Sa milostivă și transfiguratoare. Este de neînchipuit cum Dumnezeu- Creatorul cerului și al pământului și al Cărui nume este mai presus de orice nume, Își exprimă total dimensiunea iubirii Sale filantropice smerindu-Se până la a lua chipul creaturii și a Se lăsa omorât pentru mântuirea ei. Din iubire pentru noi, creatura Sa, Dumnezeu Se face om ca pe om să-l îndumnezeiască.
El vine să ne aducă viața în toată consistența ei divină. Până la întruparea Sa, oamenii își concentrau atenția mai ales asupra laturii biologice a vieții, iar preocupările lor religioase sfârșeau de fiecare dată în neantul idolatru al închinăriie ronate la făpturile creației. Aveau viață biologică, dar aceasta era ruptă de izvorul ei divin și de aceea se sfârșea în neantul istoriei. De la Nașterea Cuvântului, Dumnezeu nu încetează să ne repună, fără să ne silească, pe calea care duce la Izvorul vieții, arătându-ne că El est eCalea, Adevărul și Viața.(…) Dumnezeu nu a ales o cale complicată pentru a ne recupera ființial din mrejele morții spirituale, ci una simplă, modestă, fără fast și mult zgomot. Nașterea Sa ca om s-a realizat într-o discreție ce anunța blândețea și smerenia inimii Sale și fundamenta începutul stării de continuă chenoză ce va culmina în moarte prin răstignire. Singurii martori cărora corul îngerilor le dezleagă taina ce aascunsă din veșnicie au fost păstorii și magii. De aceea, când PrunculIisus a fost așezat de Fecioara Maria în ieslea dobitoacelor, Dumnezeu a vrut să spună că El, Creatorul cerului și al pământului, are nevoie de noi păcătoșii pentru a Se integra în această lume coruptibilă. (…)
Anul mântuirii 2012, în curând, își va încheia curgerea sa firească. Acest fapt ne determină să facem și noi bilanțul împlinirilor, în numele Fiului lui Dumnezeu, născut în ieslea Betleemului. Cu toate greutățile întâmpinate, dăm slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-am propus să facem pe multiple planuri în arhiepiscopia noastră. (…). Cele 34 de centre și așezăminte sociale, cu servicii acreditate și organizate după toate exigențele timpului, încearcă să acopere o parte dintre nevoile crescânde ale persoanelor lovite de necazurile vieții. Mulțumim prin acest cuvânt pastoral tuturor celor care au sprijinit activitățilenoastrecaritabile, căci prin aceasta am devenit Samariteanul milostiv, așa cum ne-a învățat Mântuitorul. Vă îndemnăm să sprijiniți în continuare pe cei nevoiași, știind că pe dătătorul de bună voie Îl iubește Dumnezeu. De asemenea, împliniți cu demnitate și iubire jertfelnică, după puterea fiecăruia, și celelalte proiecte ale Sfintei noastre Biserici! Unul dintre acestea este construcția Catedralei Mântuirii Neamului. De aceea vă adresăm îndemnul părintesc de a contribui cu obolul vostru, prin parohia de care aparțineți, și la acest obiectiv, având conștiința că generația noastră a fost aleasă de Dumnezeu să își construiască bisericile din proximitatea sa, dar și pe cea a neamului, ale cărei lucrări sunt, cu atâta măiestrie, coordonate de Preafericitul nostru părinte Patriarh Daniel”.
Fragmente din Pastorala de Crăciun a IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului (text redactat și îngrijit de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului )
Lasă un răspuns