Anul scolar 2009 – 2010 va aduce schimbari importante in invatamintul preuniversitar românesc. Un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu anunta transformarea Scolilor de Arte si Meserii in licee tehnologice. Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Bacau se fereste sa spuna ca sub actuala titulara aceste institutii de invatamint ramasesera fara elevi din cauza prejudecatilor parintilor ca un SAM este o scoala pentru copiii slab pregatiti. „Specialistii care au studiat fenomenul au ajuns la concluzia ca aceste scoli de arte si meserii nu erau potrivite momentului, ca nu-si aveau rostul. La finalizarea Scolii de Arte si Meserii, elevul primea un certificat de absolvire care ii putea oferi posibilitatea sa lucreze in domeniul in care era pregatit. Dar era o pregatire incompleta, trebuia sa-si continue studiile pentru a putea concura pe piata muncii. Nu oferea o specializare atit de puternica incit sa gaseasca un loc de munca”, a precizat Ovidiu Cojocaru, inspector scolar al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Vestea nu se termina aici, transformarea SAM-urilor in licee tehnologice implica si reducerea cu aproape o treime a orelor de teorie, pe specialitatre, din aceste institutii de invatamint. Ovidiu Cojocaru spune ca este prea devreme sa vorbim de disparitia unor catedre din viitoarele licee tehnologice. „Cred ca vor fi putini profesori vor fi afectati de acest fenomen”, a conchis Ovidiu Cojocaru. Conducerea ISJ spune ca actualele clase de la SAM vor merge in lichidare, dar precizeaza ca este prea devreme sa ofere informatii despre calificarea pe care o vor primii elevii liceelor tehnologice care vor decide sa paraseasca scoala la finalul clasei a X-a.
Lasă un răspuns