Sfântul Ilie este singurul prooroc din Vechiul Testament care are slujbă cu ținere în calendarul creștin-ortodox. Era fiul preotului Sovac, locuind în cetatea Tesce, din Galaad, de dincolo de Iordan. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului pe vremea regelui Ahab. Acest rege își luase de soție o prințesă feniciană, Isabela din Sidon, închinătoarea lui Baal, zeul Fenicienilor. Ea îndemna pe rege să părăsească vechea credință a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, și să se închine lui Baal, nu numai el, ci să silească tot poporul să-l urmeze, întorcîndu-se la păgânătate. Regele, prețuind mai mult deșarta frumusețe a femeii, decât sufletul său, a părăsit credința cea bună și, îmbrățișând el însuși legea idolească, a dat poruncă, și mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la această nouă rânduială. Atunci s-a ridicat Ilie Proorocul, care a venit la curtea regelui mustrându-l, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Văzând că nu-l poate aduce la calea cea dreaptă, Ilie l-a vestit pe Ahab că se va abate asupra țării o foamete mare, care va ține trei ani și jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credință. Regele a încercat să-l omoare însă Proorocul Domnului s-a ascuns în Fenicia, unde mâna lui Ahab nu-l putea atinge. După trei ani și jumătatea, Ilie s-a întors la curte și, cu jertfa adusă pe muntele Carmel, a dovedit că străvechea credință, pe care o apăra el, era cea adevărată. Și, prinzând pe slujitorii cei mincinoși ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înșele pe nimeni. După aceasta, foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea lui Ilie. Acest mare prooroc a săvârșit multe fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu la muntele Horeb, pe cât este cu putință omului a-L vedea, a despărțit Iordanul lovindu-l cu cojocul, trecând ca pe uscat, și a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Față, pe Tabor. Iar când s-au sfârșit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vârtej de flăcări și într-un car de foc. Sfânta Scriptură și tradiția Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va veni, iarăși, pe pământ la sfârșitul veacurilor, ca Înainte mergător, la cea de a doua venire a lui Hristos.
Ziua de Sfântul Ilie, hramul bisericii “călătoare” din Prisaca
În județul Bacău există o singură biserică de lemn al cărei hram este sfântul Ilie, cea din satul Prisaca, comuna Berești – Tazlău. Locașul de cult are o vechime de peste 125 de ani, fiind realizată în jurul anului 1883. Dar, conform specialiștilor, ea este mult mai veche, făcând parte din rândul bisericilor “călătoare”, adică mutate dintr-o zonă într-alta, fără a se ști cu exactitate anul construcției.
Lasă un răspuns