Ce fel de companii apelează la servicii de medicina muncii?
Medicina muncii este o ramură a medicinei ce studiază omul în raport cu munca pe care o desfășoară.
Ea este realizată de către un medic specializat care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea bolilor profesionale (afecțiunile medicale ce apar ca urmare a exercitării profesiei), însă și cu prevenirea acestora și identificarea soluțiilor potrivite pentru a spori productivitatea angajaților.
Indiferent de dimensiunea, domeniul de activitate sau numărul de angajați, medicina muncii este obligatorie pentru orice companie.
Unele companii, însă, oferă o atenție mult mai sporită acestui aspect.
Drept exemplu, acelea unde desfășurarea activității îl supune pe angajat unor riscuri mai ridicate (cum ar fi expunerea la substanțe periculoase sau la zgomot puternic).
Un alt exemplu pot fi companiile ce pun accent pe prevenție, urmărind monitorizarea stării de sănătate a angajaților în vederea creșterii productivității, a eficienței și a evitării absenteismului prelungit al acestora de la locul de muncă din cauza accidentelor de muncă sau a posibilelor boli profesionale.
Este medicina muncii obligatorie?
Conform legii, o persoană are dreptul să desfășoare orice tip de muncă doar pe baza unui certificat medical ce demonstrează că starea de sănătate îi permite să efecteze acea activitate.
Așadar, răspunsul este, da. Medicina muncii este obligatorie pentru fiecare persoană ce prestează orice tip de muncă în schimbul unei remunerații.
Drept urmare, toți angajatorii au obligația de a asigura angajaților posibilitatea de a accesa servicii de medicina muncii, costul acestora revenindu-le în totalitate.
La ce interval este necesar controlul medical periodic?
Evaluarea stării de sănătate a angajatului se face prin examene medicale efectuate la anumite perioade de timp.
Există următoarele tipuri de examene când vine vorba de medicina muncii:
Examen medical efectuat în momentul angajării, în urmă căruia se stabilește dacă individul este apt pentru a efectua o anume activitate, decizia fiindu-i ulterior consemnată într-un document numit fișă de medicina muncii. Acesta constă în:
- Anamneză: o discuție în care medicul pune întrebări despre trecutul profesional al pacientului
- Anamneză medicală: cuprinde întrebări puse de către medic referitoare la afecțiunile pe care pacientul, respectiv, angajatul și/sau viitorul angajat, le-a avut și inclusiv cele de care rudele apropriate suferă
- Examenul clinic general, ce constă în evaluarea generală a individului (prin inspecție, palpare, percuție și auscultație) de către medic
- Examene medicale clinice (consulturi de diverse specialități) și paraclinice (investigații și analize medicale), care diferă în funcție de profesie și /sau meserie
Controlul medical periodic, ce trebuie efectuat la un interval de 12 luni sau la solicitarea medicului de medicina muncii, în funcție de contextul clinic al angajatului
Examenul medical realizat atunci când îți reiei activitatea după o perioadă de pauză
Examen medical de adaptare, realizat în prima lună de angajare în cazul persoanelor ce își desfășoară activitatea într-un mediu riscant, pentru a evalua dacă persoana respectivă este aptă pentru a o efectua
Examen realizat cu scopul supravegherii atente a persoanelor ce se încadrează într-o anume categorie de vârstă sau a acelora care au diverse cerințe fizice (cum ar fi femeile gravide, persoanele cu vârsta peste 60 ani sau între 15 și 18 ani, persoanele cu handicap, s.a.m.d.)
Unde apelăm pentru servicii de medicina muncii?
Examenele de medicina muncii, după cum menționam mai sus, sunt realizate de către un medic specializat în acest sens, ce poate oferi servicii atât în cadrul instituțiilor publice și/sau private specializate în această ramură a medicinei, cât și în centre speciale de medicina muncii deținute de către angajatori. De asemenea, poți opta pentru firme ce oferă servicii de medicina muncii
Pentru servicii de medicina muncii, poți apela cu încredere la Outstand.
Lasă un răspuns