Ziua de vineri, 8 noiembrie, este închinată în calendarul creștin-ortodox Soborului sau Adunarea mai-marilor arhistrategi (căpetenii) Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri.
Noi îi cinstim pe îngeri pentru că ei reprezintă chipul ideal al făpturii ne-trupești (pur spirituale) și fără păcat, spre care năzuim și noi. Îi cinstim pentru că sunt vestitori ai voii și ai poruncilor lui Dumnezeu, slujitori ai mântuirii noastre și mijlocitori între Dumnezeu și oameni și pentru că sunt ocrotitorii și ajutătorii noștri în realizarea mântuirii personale a fiecăruia dintre noi. Cultul îngerilor are un fundament solid vechi-testamentar și chiar nou-testamentar. În creștinismul primelor veacuri a existat o rezervă în ceea ce privește cinstirea îngerilor, din pricina denaturării sau practicării abuzive sau eronate a acestui cult. Mărturiile despre existența unui cult creștin al îngerilor, care se întâlnesc încă din secolul II, sunt contrabalansate de altele, care par că interzic acest cult, sau caută să-l mențină în adevăratul lui spirit, atunci când el este conceput sau practicat greșit. Cu toate luările de atitudine ale unor Sfinți Părinți ai Bisericii referitor la acest cult, s-au păstrat din primele secole creștine numeroase inscripții care cuprind invocații și formule de rugăciuni adresate direct sau indirect îngerilor și îndeosebi Sfântului Arhanghel Mihail. Sub stricta supraveghere și îndrumare a Bisericii, conceput și practicat în spirit cu adevărat creștin, ca o venerare sau simplă cinstire, iar nu ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, cultul Sfinților Îngeri a luat cu timpul o mare dezvoltare, atât în pietatea particulară, cât și în cultul liturgic al Bisericii.
Lasă un răspuns