Competitia desfasurata la Bucuresti a adus 13 medalii pentru reprezentantii SCM Bacau. Mara Aiacoboae, sportiva antrenata de Mihaela Coman, a ocupat locul 1 la trambulina 3 m, locul 2 la platforma-individual, locul 3 la trambulina 1 m, locul 1 la platforma-sincron (impreuna cu bucuresteanca Adina Topolinschi). Peste doua saptamâni, Mara va participa la turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Competitia de selectie se va disputa tot la Londra.
Ea ar trebui sa se claseze intre primii 18 pentru a primi biletele de Anglia. Daca nu, va mai putea participa la o selectie destinata rezervelor, in urma careia vor fi desemnati sase posibili participanti la JO. Dupa ceea ce a aratat anul trecut, Mara – vicecampioana europeana de junioare A -, ar putea face parte cel putin dintre cei 18 calificati direct. Ea va participa in turneul de calificare in probele de platforma-sincron (impreuna cu Adina Topolinschi) si la platforma-individual, proba la care România mai conteaza pe bucuresteanca Corina Popovici.
Catalin Cozma s-a impus la platforma-individual, trambulina 3 m si la platforma-sincron (impreuna cu bucuresteanul Alexandru Chirea), locul 3 la trambulina 1 m. „Catalin a mers bine la proba care ne intereseaza cel mai mult, cea de platforma, primind note de 8 sau 8,5”, a precizat antrenorul sportivului, Adrian Gavriliu.
Veteranul Cornel Ardeleanu (antrenor – Anisoara Sufariu) s-a situat pe 2 la platforma si la trambulina 3 m si pe 1 la trambulina 1 m. „El merge foarte bine din experienta”, a comentat Adrian Gavriliu.
Alte doua medalii de bronz pentru SCM Bacau au fost cucerite de Alexandru Helciug (antrenor – Mihaela Coman), la platforma-sincron si trambulina 3 m-sincron.
O evolutie foarte apreciata a avut-o juniorul C Alin Rontu, care s-a situat pe locul 4 la trambulina 1 m.
Urmatorul concurs intern din calendarul FR Natatie, sectiunea sarituri in apa, va avea loc la Bacau, CN Juniori, in luna martie.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns