Consiliul Local Bacău a respins miercuri propunerea primarului Cosmin Necula referitoare la contractul prin care o firmă a Primăriei urma să administreze domeniului public și privat din municipiul Bacău.
La ședința anterioară, Consiliul Local Bacău a aprobat la limită trecerea din gestiune directă în gestiune indirectă a serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului, către Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău. În urma unei negocieri directe a municipalității cu propria firmă, urma ca în ședința de miercuri aleșii să voteze finalizarea procesului de concesionare printr-un contract cu SSPM.
Discuțiile au fost aprinse
Discuțiile pe marginea proiectului au fost aprinse, uneori dincolo de limita admisibilă, au durat aproape o oră, iar protagoniști au fost primarul Cosmin Necula (PSD), independentul Cristian Ghingheș, Cristinel Manolache (PSRo) și Daniel Miclăuș (PNL).
„La momentul în care se va aproba bugetul Consiliului Local, această societate va trebui să fie în ființă cu privire la toate serviciile de delegare, pentru a elibera organigrama Primăriei și a degreva financiar municipalitatea de o serie de responsabilități. Mă refer la drumuri, spații verzi, parcuri etc. […] Nu e normal ca pe organigrama Primăriei să ai măturători și tăietori de copaci, în loc să ai ingineri sau juriști”, a argumentat primarul Comin Necula.
I-a răspuns consilierul liberal Daniel Miclăuș: „PNL rămâne consecvent. Votăm după interesul cetății și după cum se stabilește în cadrul partidului nostru politic. Suntem de acord cu această societate, dar vrem ca ea să funcționeze în parametri normali. În 2017 a fost un fiasco. Biroul PNL a decis să voteze împotrivă”.
Cristian Ghingheș (consilier local independent) a susținut că SSPM este „jucăria primarului”, dar „când se va pune pe treabă” o va susține. Una dintre deficiențele reclamate de Ghingheș a fost că SSPM nu respectă legislația referitoare la transparenţa financiară şi decizională.
„Societatea are o credibilitate apropiată de zero. Nouă ne pasă de patrimoniul orașului și ne retragem de la acest punct”, a afirmat Cristinel Manolache (PSR0).
Propunerea de aprobare a contractului cu SSPM a fost respinsă, după ce nu a întrunit cele minimum 16 voturi necesare (două treimi din numărul total consilieri). Votul a fost secret, au votat „pentru” doar cei 13 aleși din coaliția PSD-ALDE-PMP, iar consilierii din opoziție (PNL, PSRo și independentul Cristian Ghingheș) nu au participat deloc la vot. Aleșii din opoziție chiar au ieșit din sală, la propunerea unui membru PNL, de teamă ca unul dintre ei să nu voteze din nou alături de PSD.
a a zis
Asta cu votul secret e faina
Laurentiu a zis
Mihăila s-a dus să păzească consilierii PNL care votau secret.
doru a zis
Ha ha ha , buna tare .
Eu cred ca la trimis ciubotaru
sa-l starneasca pe legionar , ha ha ha ….