• un polițist a fost snopit în bătaie, un elev a fost înjunghiat și șapte scandalagii au fost amendați pentru tulburarea liniștii publice
Zilele de sfîrșit de an reprezintă un bun prilej de distracții pentru tineri, mai ales în discoteci. Alcoolul consumat însă în exces a făcut ca în trei discoteci din județ distracția să se transforme în încăierare, în urma căreia un polițist a fost bătut zdravăn și un elev a fost înjunghiat.
Tonul scandalurilor din discoteci a fost dat de șapte băcăuani care, în timp ce se aflau în discoteca Total Club din Mărgineni, au început să-i înjure pe localnici, apoi au pus mîna pe bîte și au sărit la bătaie. Pentru a-i despărți pe cei care se încăieraseră, a fost nevoie de intervenția trupelor DIAS ale poliției. Luptătorii DIAS au reușit să-i îmbarce pe scandalagii în mașină și i-au condus la sediu, unde i-au identificat ca fiind Vasile Purice, 19 ani, Constantin Ojog, 17 ani, Ionuț Rîncu, 16 ani, Sebastian Gheța, 22 ani, Gabriel Nacu, 22 ani, Bogdan Marchidan, 18 ani, și Adrian Năstac, de 16 ani. Toți șapte au fost amendați cu suma totală de 17,5 milioane de lei pentru tulburarea ordinii publice.
Dacă scandalul de la Mărgineni nu s-a soldat cu victime, nu același lucru se poate spune despre evenimentele care s-au derulat duminică noaptea la discoteca organizată în căminul cultural din Racova. Aici, în jurul orei 2.00, agentul șef Gheorghe Avarvarei a fost chemat de acasă pentru a-l potoli pe Ion Ghidu, de 23 de ani, care începuse să facă scandal. În momentul în care a dat ochii cu polițistul, Ghidu și-a vărsat năduful pe acesta, lovindu-l de mai multe ori cu pumnul peste față. În timpul încăierării, Ghidu a reușit să fugă și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din comună i-au întocmit lui Ion Ghidu, în lipsă, un dosar penal pentru ultraj, urmînd ca procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău să decidă dacă vor emite sau nu mandat de arestare pe numele tînărului recalcitrant.
Un alt scandal soldat cu victime s-a petrecut în aceeași noapte, în discoteca din satul Valea Seacă, comuna Nicolae Bălcescu. Aici, Claudiu Petre, de 17 ani, aflat sub influența alcoolului, a început să-l lovească cu pumnii și picioarele pe Dănuț Moraru, de 16 ani, elev la școala din comună, după care a scos un cuțit și l-a înjunghiat în piciorul stîng. Moraru a fost transportat la spital, iar Petre s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală și tulburarea liniștii publice. Deoarece Sărbătorile de iarnă sînt departe de a se fi încheiat, polițiștii băcăuani spun că își vor intensifica activitățile de patrulare mai ales în discoteci și localuri publice, tocmai pentru a-i descuraja pe cei puși pe scandal. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns