Scandal sângeros iscat dintr-o criză de gelozie, într-o localitate din Bacău: doi soţi, care erau de 20 de ani împreună, s-au încăierat după ce nevasta i-a reproşat bărbatului o aventură amoroasă.
O rudă susţine că, în culmea furiei, soţul ar fi aruncat cu o secure spre femeie, când a auzit că ea vrea să plece de-acasă. Iar soţia a ripostat cu un cuţit.
Acum, este arestată preventiv pentru tentativă de omor. De pe patul de spital, victima pledează pentru iertare şi ştergerea supărărilor.
Cei doi soţi locuiesc în comuna Sărata, din judeţul Bacău, iar căsnicia lor, spun apropiații, a fost mereu presărată cu certuri și scandaluri. Ba chiar şi altă dată s-au mai rănit unul pe celălalt, dar niciodată atât de grav.
“El a aruncat cu o secure după ea, care i-a trecut pe lângă cap, şi ea s-a întors la el. ”Ce faci, vrei să mă omori? Lasă că te omor eu pe tine”, a declarat cumnatul victimei.
Înjunghiat de nevastă, bărbatul a găsit putere să iasă din curte şi s-a prăbuşit în faţa porţii. Martorii au sunat la 112 şi un echipaj de ambulanţă l-a preluat de urgenţă, cu hemoragie puternică, şi l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău. Aici, doctorii au reuşit să-i salveze viaţa la limită.
Deşi bărbatul vrea să-şi ierte soţia, procurorii au deschis dosar penal pentru tentativă de omor şi ancheta merge înainte. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 10 ani de închisoare.
(sursă: Pro TV)
Lasă un răspuns