Un cadavru a fost găsit într-o pădure de lângă Überlingen (Bodenseekreis) duminica trecută. Un bărbat care se afla în drumeție a găsit accidental locul, ascuns în vegetație, relatează Bild, citat de Libertatea.
Potrivit poliției, mortul găsit e probabil un bărbat fără adăpost care a murit în 2019. Cadavrul stătea întins în cortul făcut de el singur din prelată și ramuri. În și în jurul cortului, anchetatorii au găsit scaune de camping, un arzător cu gaz, rechizite și un jurnal. „Repetiții la pian”, „Tango în Augsburg”, „Tur de apartamente în Ulm”. La un moment dat, cu ani în urmă, bărbatul care a scris aceste scurte texte în jurnalul său trebuie să fi dus o viață normală, scrie sursa citată.
Cortul în care a fost găsit era la 300 de metri de o parcare folosită intens de drumeții care aleg plimbările în pădure. S-au găsit iaurt, paste, ceapă și ciocolată. Sau ce a mai rămas din ea. La fel și cu bărbatul mort: i s-a găsit doar scheletul. Acesta este și motivul pentru care poliția are acum semne de întrebare.
Într-un rucsac era un portofel, o cheie, un pașaport românesc care a expirat în 2017 și o carte de identitate, italiană. Anchetatorii au descifrat numele Isidor F. Potrivit Südkurier, actele de identificare indică faptul că bărbatul provine din județul Bacău, din România, și s-a născut acolo la 1 mai 1970.
Corpul bărbatului necunoscut a fost deja autopsiat, dar rezultatul ridică mai multe întrebări, decât oferă răspunsuri. „Din rezultate, nici identitatea persoanei decedate, nici cauza morții nu au putut fi determinate fără urmă de îndoială”, explică inspectorul șef de poliție Simon Göppert, din Ravensburg. „Sunt necesare investigații suplimentare pentru aceasta”. „Nu există încă nicio dovadă concretă că e vorba despre o crimă violentă”, spune Göppert. Bărbatul a murit probabil din cauze naturale.
Polițiștii au anunțat ambasada României și i-au căutat în jurnal informații utile pentru anchetă.
Lasă un răspuns