Cu asemenea podoabe-n frunte, România a ajuns, după 14 ani, ultimul vagon la mărfarul Europei, în care locul de altă-dată al lui nea Jenică-frînarul de la coada trenului a fost luat de lista de politicieni sub a căror conducere „înțeleaptă” mai duduie la randamentul maxim doau două întreprinderi: cea a Mafiei și cea a Corupției.
La polul opus se situează elita societății, adică o pătură subțire, elevată și rafinată, căreia îi repugnă politica tocmai datorită caracterului său execrabil și care e pasionată de cu totul alte aspecte ale vieții cotidiene.
Componenții acestei categorii rasate sînt modești, inteligenți, taciturni, iar gîndurile le circulă prin sfere doar de ei știute. Sînt meditativi și consacrați studiului unui domeniu, sau devotați practicării unor profesii pe care nu le-ar părăsi cu nici un preț. Spre deosebire de ceilalți, aceștia ar putea duce societatea înainte, însă vocea lor nu se aude și nici nu fac eforturi ca să se audă. Scîrbiți de mediul imund în care sînt nevoiți să trăiască în ultimii ani, preferă să-și pună coada pe spinare și s-o șteargă peste hotare pentru a-și pune mintea și talentul în slujba altora, ce știu să aprecieze calitatea și competența. Sărăcia, mizeria, harababura, libertinajul și răsturnarea scării valorilor cu picioarele-n sus generează un exod asemenea celui de dinaintea invaziilor barbare, iar vidul rămas în urma celor plecați este aidoma pîrjolului lăsat în calea hoardelor invadatoare de către cei cotropiți.
Fenomenul are echivalentul unei catastrofe cu urmări nefaste pe termen îndelungat, avînd în vedere că toate țările globului gem de români care „și-au luat lumea-n cap” căutîndu-și rostul acolo unde politicienii sînt a 5-a roată la căruță și unde societatea respectivă se bazează pe alte criterii, decît pe cel politic. In bătătura noastră rămân doar copiii a căror educație școlară costă sume enorme, cîțiva muncitori, căci restul sînt șomeri, cît și o droaie de pensionari care cad pe stradă din pricina inaniției și a bolilor și care n-au locuri în spitale ca urmare a reducerii drastice și iresponsabile a numărului acestora.
Potlogăriile, tîlhăriile și loviturile de tun răsunătoare pe care le-au dat politicienii la lumina zilei și fără pic de reținere, vreme de aproape un deceniu și jumătate, sînt demne de „1001 de nopți”, iar pilda lor „mobilizatoare” a fost urmată și de alții, situați mai jos pe scara socială, dovedind că peștele de la cap se-mpute, dar nici coada nu se simte prea bine.Caruselul jafurilor a funcționat ireproșabil, încît se poate aprecia, fără a greși, că se mai poate edifica încă o țară cu ceea ce s-a furat pînă la această oră. Furtul căciulii proprii și interesele de clan au dus la pauperizarea țării și a populației sale, încît treptat de îndepărtăm de vestul Europei, apropiindu-ne, în schimb, cu pași uriași, de patria lui Ali Baba și a celor 40 de hoți.
Cine, cînd și cum ne va salva din ghearele acestui nărav parșiv și ne va dezvăța de el, ajutîndu-ne și învățîndu-ne cu munca susținută, cinstită și aducătoare de satisfacții? Acestor întrebări nu le vom afla răspunsul, chiar dacă am apela la înțelepciunea și patriotismul lui badea Cîrțan sau ale lui moș Ion Roată, dară-mi-te dacă i-am cere părerea unuia din vîrful piramnidei, pus, ca lupul, paznic la stînă! Philip (s) Bituminoiu
Lasă un răspuns