Personalul medical a ajuns bătaia de joc a bețivilor, specimenelor vindicative, agresive, care bat cu pumnul în masă în numele democrației de care au auzit în cotloanele insalubre ale deprimării, socotindu-i și tratîndu-i pe cei ce se îngrijesc de sănătatea populației ca pe niște slugi. Acesta este omul nou creat într-o competiție socială absurdă, anarhică, incapabilă să-și recunoască, să-și simtă propriile răni. Ceea ce se întîmplă în sistemul sanitar, astăzi, ce s-a întîmplat ieri sau vom asista în viitorul indecis este un atentat. Trăim cu spaima insecurității, cu speranța pufului de păpădie, așteptînd ca cineva să-și îndrepte privirea și către sufletele celor suferinzi. De la vlădică și pînă la opincă, să înțelegem odată – înainte de a fi prea tîrziu – (oare nu este?) că medicina performantă are un preț echivalent cu adjectivele sale. Investițiile în acest sens vor produce și ele intrinsec amortizări superlative. Cu o singură condiție: finanțările să ajungă la vreme, global, acolo unde trebuie. Nu să fie risipite prin deturnare. Se pare, însă, că pentru „cei de sus” este mai simplu să întrețină, ireconciliant, conflictul dintre medic și pacient, folosind disponibilitățile bănești în alte scopuri (!?). Variațiuni pe aceeași temă. Omul suferind este mai ușor de manipulat. Debusolați într-o lume de umbre, secătuiți de așteptări… improbabile, oștenii se află în deruta încețoșată a neputinței în lupta cu moartea pentru viață. Cine are ochi de văzut, să vadă! Dar urechi de auzit, să audă! Adresa invocației este aici, pe pămînt. În palatele unde oficiază magnații Puterii. Timpul nu-i pierdut nici pentru ei. Numai suferința te face să iei lumea în serios. Întrucît personalul medical este legat de suferință, și a luat întotdeauna lumea în serios, să propunem funcționarilor din fruntea țării o vizită prin așezămintele spitalicești, acolo unde semenii noștri suportă, neștiuți, viiturile durerii. Să vadă și ei cum arată la chip ființele răpuse de boli. Învinși și resemnați în tăcere. Nu voi obosi afirmînd că omul bolnav suportă o stare specială. De aceea necesită o atenție specială. Prioritară. Privilegiată. Boala ne surprinde atunci cînd nu ne așteptăm. Nu se programează cantitativ și calitativ în cabinetele ministeriale. Tot acolo unde se întocmesc strategii de îngenunchere a celor care poartă povara menirii lor tămăduitoare. Personalități însemnate ale școlii medicale românești, dascăli care ne-au învățat – în ani și ani de studii – deontologia ajutătoare a profesiei, au fost, sînt ridiculizați de indivizi care cu siguranță au sorbit lacom și pînă la capăt paharul cu licoarea otrăvitoare a dezonoarei, imitîndu-i slugarnic pe stăpînitori. Modele malefice ale deriziunii. Sîntem triști să privim cum apar la suprafață specimene născute din ură, din mocnire smolită, împrăștiind iradiații ucigătoare peste visurile și speranțele noastre. Să le transforme în scrum. Să ne fi uitat și Dumnezeu dacă tot sîntem considerați ca o povară pentru societate?! (dr. Ioan HĂLMACIU -medic primar chirurg, Onești)
Lasă un răspuns