Un autor din vecinătatea… pămînteană este convingător cînd afirmă: „Atîta vreme cît există concepția după care unii oameni se cred a fi mai presus decît alții, totul este posibil. De altfel, unul dintre marile păcate ale omului a fost trufia. A se vedea acest adagiu românesc enunțat epigramistic pentru o mai validă (ușoară) ținere de minte: „Prostul dacă nu-i fudul / Zice că nu-i prost destul”. Și, revenind în plan acut și în registrul grav al asumării expresiei, „cînd ea, trufia, chiar dacă pe moment i-a dat cîștig de cauză, pînă la urmă l-a pierdut prin reducere naturală sau prin eliminarea din arena atenției, interesului”. Ființa mai sus – nominalizată își consumă energiile nebănuite în scop distructiv, își distruge propria sa făptură, trăiește negativ. Educația și autocontrolul nu-l mai pot readuce pe eretic pe calea cea bună. El sfîrșește nemulțumit, trist și singur după ce și-a înrăit viața pe care nu a înțeles-o.
Egoismul și invidia, considerate cele mai negative trăiri ale unui om, sînt condamnate de toate religiile. Ele sînt maladii ale Eu – lui. Deturnează și programează greșit conduita noastră, producînd în cele din urmă disonanță între intelect și sentimentul care se estompează la asemenea hominizi. Aceasta este principala lor „calitate”. Sînt lipsiți de voință, dar le place să creadă că o au, sînt lipsiți de iubire, dar vor să fie iubiți. Neputința lor de a se angaja în acțiuni concrete degenerează capacitatea lor de exprimare. Narativ, evoluția lumii cunoaște o multitudine de „exemple”, cînd asemenea indivizi au ajuns să hotărască destinele omenirii. Impunerea forțată a punctului lor de vedere a dus la dezastrul social. Este o formă nuanțată de demență. Paradoxal, ei au fost nu rareori considerați înțelepți, oameni dintr-o bucată. Înțelepciunea este principala trăsătură a unui om. Dorințele și planurile trebuie să fie raționale. Cunoașterea de sine este cheia succesului. Angajarea prea puternică în îndeplinirea unor aspirații greu de atins este povară, suferință. Planurile melagomanice, deasupra puterilor, ne conduc la eșec și, implicit, la insatisfacție. Relațiile echilibrate întemeiate pe toleranță și respect generează liniște sufletească. Încercarea de a judeca oamenii după anumite reguli impuse arbitrar nu poate promova decît conflict cu cei din jur. Devii un om greu de suportat, agresiv, limitat în gîndire și fapte, dar cu pretenții de înțelept. Ce păcăleală!!!
Omul adevărat poate fi asemuit cu un copac înalt, tăcut, dur, singuratic, din cel mai bun lemn, flexibil, magnific, ce-și îndreaptă ramurile spre albastrul cerului, punînd întrebări vînturilor, furtunilor, dînd curaj celor ce-s disperați și învinșilor vieții. Cine nu ar poposi măcar o clipă la umbra unei asemenea făpturi vegetale? Cred că există o relație directă între răutate, incultură și prostie. Marile personalități au fost întotdeauna pline de afecțiune, cu simțul umorului foarte dezvoltat. Doar prostia întunecă rațiunea, trezește orgolii și suspiciuni bolnăvicioase. „Dacă și umbra noastră / S-ar bucura de cele cinci simțuri, / Am trăi mult mai frumos, / Cu amîndouă inimile deodată. / Dar de la noi și pînă la umbră / S-a întîmplat un lung proces / De abstractizare / Și în ea toată insensibilitatea nostră / A atins apogeul / // Unii oameni / Nu trăiesc decît cu umbra lor / Și nici cu ea toată, / Ci pe rînd cu cîte un ochi, / Cu cîte o mînă/. Cît de bine a înțeles Marin Sorescu filozofia naturii, poezia ei! Ce intim și critic a sesizat natura omului! Întotdeauna m-am întrebat dacă lumea asta e plină de nectar sau plină de otravă. Pînă acum nu am găsit răspunsul. (Dr. Ioan Halmaciu, medic primar chirurg Onești)
Lasă un răspuns