Băcăuanii care au votat la alegerile locale de duminica trecută nu au trimis în Consiliul Local Bacău o majoritate clară, pe care să se bazeze primarul Cosmin Necula (PSD) și care să-i asigure doi viceprimari social-democrați.
PSD a câștigat alegerile în municipiu cu 35,38% și intră în Consiliul Local cu 9 consilieri, din totalul de 23. Celelalte locuri în legislativ sunt ocupate de PNL (5 consilieri), PSRo (4), ALDE (2), PMP (2) și independentul Cristian Ghingheș. Configurația unei majorități solide este greu de anticipat, iar liderii politici se feresc să anunțe ce vor vota.
Mai mult, au apărut în „ecuație” noi factori: PMP nu i-a validat pe primii doi de pe lista de consilieri, Constantin Scripăț și Ion Mâcâială, iar conducerea formațiunii va numi alți consilieri de pe lista Mișcării Populare. Este foarte posibil ca noii consilieri „băsiști” să nu fie ostili unei majorități cu PSD și să dorească să-și impună un viceprimar. Contactat de Ziarul de Bacău, Scripăț a afirmat că încă mai speră să fie validat.
De asemenea, PSRo va merge alături de PNL, în virtutea unui acord la nivel național, semnat în februarie 2016, pentru „constituirea de majorităţi comune la nivelul tuturor consiliilor locale, judeţene şi ale municipiului Bucureşti după alegerile locale”.
Ce spun actorii și decidenții politici ai momentului?
Cosmin Necula, primarul ales al Bacăului și președintele municipalei PSD, a declarat, pentru Ziarul de Bacău: „Întind mâna tuturor, sunt deschis la orice discuție. Nu am în plan să mă războiesc cu unii sau cu alții. Sunt dispus să iau în calcul chiar o cedare a ambelor posturi de viceprimar”. Totuși, primarul ales a precizat că PSD are propriii săi candidați pentru funcția de viceprimar al Bacăului, iar nominalizarea lor se va face după o dezbatere în interiorul formațiunii.
Mircea Fechet, consilier local ales PNL și purtător de cuvânt al liberalilor: „Nu ne interesează să participăm în noul Executiv local. PNL va intra într-o opoziție totală, inclusiv în ceea ce privește AGA, CA și funcții de conducere în societățile care țin de Consiliul Local. Ne rezervăm dreptul de a nu susține anumiți candidați pentru postul de viceprimar, nu vom vota decât oameni competenți, dacă vor fi propuși. În acest moment, nu există negocieri cu PSRo și sigur nu vom avea nicio colaborare cu PSD”.
Cristinel Manolache, președintele PSRo Bacău, a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că negocierile nu au început. „Deocamdată nu am avut nicio discuție pe această temă. Eu însă sunt deschis la un dialog civilizat. Am o datorie față de băcăuanii care m-au ales, aici nu e vorba de interese personale. Sunt dispus să stau la masă cu cei care vor să facă ceva pentru băcăuani, cu cei care vor să facă o majoritate puternică ca să putem face treabă”, a afirmat Manolache. Întrebat despre pactul la nivel național dintre PNL și PSRo, Manolache a declarat că „Trebuie să ținem cont de aceste înțelegeri și să le respectăm. Așa ar fi corect. Însă până acum nu au existat discuții cu PNL”.
Dragoș Ștefan, consilier local ales din partea ALDE și, conform unor zvonuri neconfirmate oficial, propunerea formațiunii pentru un post de viceprimar al Bacăului: „Mergem cu alianța PSD – ALDE, așa cum s-a stabilit la nivel național. În municipiu, nu am avut discuții, întâi trebuie rezolvată situația de la județ, unde, conform protocolului la nivel național, avem șanse pentru președinția Consiliului Județean. Deocamdată, la municipiul Bacău, nu avem negocieri, oricum, alianței PSD-ALDE îi mai trebuie un vot, pentru asigurarea majorității simple. Dacă voi fi nominalizat, va fi o onoare pentru mine”.
Constantin Scripăț, consilier local ales și președinte PMP – organizația municipală: „Deocamdată, nu comentez, discuții vom face după validarea candidaturilor. Deocamdată, e și această problemă cu validarea mea, în Consiliul Local”.
Cristian Ghingheș, consilier local ales independent: „Exclud ideea de a fi viceprimar al PSD, voi vota în funcție de majoritatea care îmi va susține proiectele, dar nu înainte de o consultare publică. Voi lansa public o întrebare către alegători și voi decide în funcție de răspunsuri. Interesantă este și varianta unui viceprimar din partea pierzătorilor”.
Conform legii, viceprimarii sunt aleși cu majoritate simplă de voturi (12, în cazul Bacăului) și sunt demiși cu două treimi. PSD și ALDE au doar 11 voturi, mai au nevoie de unul, pentru majoritatea simplă.
Niki Vranceanu a zis
Matematic, totul ar fi rezolvat cu o trecere a domnului Bîrzu la ALDE. 🙂
Zic și eu… Poate omul vrea să rămână viceprimar.
david a zis
Vrem rezultate diferite cu aceeasi oameni ?!
Andrei Ababei a zis
Decat sa il vad pe Ghinghes viceprimar, mai bine ar fi sa-i puna pe Dragos Stefan si Constantin Scripat. In felul acesta ar iesi o majoritate simpla fara PSRo, PNL si Ghinghes. In plus, nu cred ca majoritatea specificata de mine ar respinge proiectele lui Ghinghes cum ar fi pistele pentru biciclete.
Gigi a zis
Gabriel Stan
Dan a zis
Gabi Stan, cel mai cel viceprimar. Va fi ”omulețul orașului”. O să dea câte un comunicat pe oră cu realizările mărețe pe care o să le aibă. DE ex la ora 10,00 s-au prins 2 câini comunitari, la 11,00 s-a curățat un canal, la 12,00 s-a dus la masă până la 14,00, la 15,00 s-au mai prins 2 câini, și tot așa până în toamnă când o să vrea senator.
Sa fie Stan , atunci a zis
Domnu Dan, daca ar fi chiar si numai pentru a scapa de cainii comunitari, sa fie Stan.
Camera+Deputatilor a zis
Stan e securist, ce sa mai caute si el la primarie, sa se calce pe bataturi?
optimistul a zis
Scripat si-a batut joc de partid , a crezut ca poate face ce vrea. Doi oameni lipsiti de caracter , el si ,,interlopul” Miciiala !!!!!!
Apostol+Gabriel a zis
Manolache cel mai indicat viceprimar ales de bacauani cinstit ..asa ca nu mai propuneti voi aiurea pe nu stiu care cine …..el.trebuie sa ne reprezinte …a castigat acest drept locul.2/
Dan a zis
Am înțeles domnu Apostol, să vă de-a `Mnezeu sanatate. Ma iertati ca l-am propus pe Stan, mii de scuze inca odata. Deci Manolache Pletosu viceprimar sa fie!!!!!!!!!!!!!!
Apostol+Gabriel a zis
Auzi domnu dan esti un tinerel de 60/ sa stim si noi cu cine vb…si da Manolache este singurul .care este indreptatit sa preia postul.de vice primar …si.a castigat acest drept
Dan a zis
Nea Apostole Dan se scrie cu D mare de la Dedeman și nu știu de unde până unde unde Manolache trebuie să fie viceprimar. Poate ar trebui să mai ai și ceva școală să conduci o comunitate nu numai antrenament de mercenar (asta că a fost mercenar n-o cred sau poate a fost magazioner pe acolo) Așa că nu te mai erija în susținătorul lui Manolo la funcție că nu e chiar atât de îndreptățit la ce performanțe are.
Apostol+Gabriel a zis
Vezi ca suntem mii care il sustinem pe Manolache domnu’ Dan’ mii….daca reface numararea pariu ca nu mai iese necula al.vostru si ai sa vezi ca va fi viceprimar pt ca merita carcotasule…
Dan a zis
Du-te mă, să mori tu?
ornitoric a zis
Macaiala, consiler local , vai de politica PMP-ului. Scripat vrea viceprimar, PSD-ul nu va negocia cu relicve, asa ar fi normal !
George 1 a zis
Ati ales prost , nu-s nici unii la care sa te astepti sa ne aduca o viata moderna , un oras modern si care sa curete orasul de grupurile politico-familiale care au dus la faliment tot pe ce au pus mana .
O sa vedeti ca n-are nici o importanta cine-i primar , viceprimar sau consilier .
Nici nu s-a pomenit in campanie de eliminarea coruptiei si a celor care nu respecta legae , sau despre promovarea valorilor umane dovedite .
Cei care au fost in parlament , au votat legi pentru posibilitatea mentinerii infractorilor in randul politicienilor care se zice ca ne-ar conduce -> acum sunt alesi local sa ne faca viata un calvar in continuare . Cine i-a ales , nu cred ca au tangenta cu responsabilitatea , cel putin pentru viitorul urmasilor lor .
Oamenii competenti cu adevarat din acest oras , sunt umiliti zi de zi si tinuti in salarii de mizerie . Nu-i acesta adevarul ?