Astăzi, de la ora 11.00, va fi inaugurată oficial a cincea ediție a expoziției Medicalexpo, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău, Direcția Județeană de Sănătate Publică și Casa de Asigurări de Sănătate. La Muzeul de Istorie vor expune 25 de firme din București, Brașov, Iași, Roman și Bacău, care activează în domeniul produselor și tehnicii medicale, precum și comercianți de cosmetice. De asemenea, de la ora 13.00, dr.Cornelia Cojocaru și dr.Noemi vor susține un simpozion cu tema „Diabetul și ochii tăi”, iar de la ora 14.00, Carmen Ponoram, din partea firmei Plantextrak Cluj Napoca, și Iuliana Barbu, de la societatea Farmacia Naturii Bacău, vor susține subiectul „Nu lăsa gripa să te doboare”. Sînt așteptați să participe reprezentanți ai domeniului medical din Bacău și din alte județe. Medicalexpo este deschisă pentru public pînă luni, 25 noiembrie. (F.P.)
Lasă un răspuns