În noaptea de luni spre marți, Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) întrerupe furnizarea apei potabile, pentru lucrări de mentenanță pe strada Abatorului, dar care vor afecta consumatorii unei mari părți a orașului.
Apa va fi oprită în municipiul Bacău între luni, 2 octombrie, ora 23:00, și marți, 3 octombrie, ora 8:00. În premieră, lucrările se fac noaptea.
Potrivit CRAB, de această oprire vor fi afectați:
– consumatorii cuprinsi între străzile Gării – Bradului (Miorița) – Prelungirea Bradului – Ștefan cel Mare – Vadu Bistriței – bd. Unirii (9 Mai) – Oituz, bd. Unirii – Oituz – Constantin Ene – Spiru Haret – Erou Ciprian Pintea – Stadionului – Milcov – I.L. Caragiale (inclusiv cartierul Bistrița Lac), Erou Ciprian Pintea – Spiru Haret – Garofiței (pod Narcisa) – Letea – Milcov, respectiv General Gușe – Alexandru Șafran – Alexei Tolstoi – Constanței;
– consumatorii de pe calea Moinești și din cartierele CFR, Șerbănești și Tache.
De asemenea, CRAB va furniza apa potabilă la presiune scăzută, în zonele:
– consumatorii cuprinsi intre str. Republicii (pod Narcisa) – Narciselor – Victor Babeș – Henri Coandă – Condorilor – Bicaz (Chimiei);
– Consumatorii din cartierele Gherăiesti și Izvoare.
„Este posibil ca la reluarea programului de furnizare a apei, în anumite zone ale municipiului Bacău, să apară și fenomenul de turbiditate (apă murdară). Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și le recomandăm clientilor noștri să-și constituie rezerve de apă potabilă!”, se arată în comunicatul CRAB.
Lasă un răspuns