Începînd cu 1 martie, subvențiile de care beneficiază băcăuanii cu posibilități materiale reduse vor fi majorate. Decizia a dost adoptată în ultima ședință de Guvern și a fost adoptată pentru a se respecta noul memorandum de politici economice convenit de autoritățile române cu delegația Fondului Monetar Internațional. Actul normativ stabilește că ajutoarele financiare vor fi acordate în funcție de venitul net mediu lunar, pe membru de familie. Prin aceste măsuri se asigură o majorare de 676.000 lei/lună a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pentru familii și persoane singure, care au un venit net mediu lunar de pînă la 750 mii lei. Alte facilități constau în reducerea cu 10 la sută, în perioada ianuarie-martie 2003, a sumelor facturate pe luna curentă pentru cei care au achitat, integral și la termen, obligațiile de întreținere, amanarea la plata a penalităților, în aceleași condiții, pînă la 31 decembrie 2003 și chiar scutirea la plata acestor penalități, pentru cei care își achită în mod curent obligațiile pe toata perioada acestui an.
O altă prevedere stabilește că ajutoarele de urgență se vor acorda, în perioada următoare, pentru achitarea obligațiilor restante la plata energiei termice de către beneficiarii de ajutoare sociale în baza legii venitului minim garantat. Ordonanța adoptată mai face referire la prețurile la energie electrică și termică. Acestea vor fi menținute la nivelul actual, în dolari, și se vor actualiza în funcție de cursul de schimb, iar procesul de deconectare de la rețelele de energie și gaze naturale a agenților economici rău-platnici va continua.
Pînă acum, subvențiile pentru căldură se acordau în baza Ordonanței 121/2002, iar ajutoarele variau între 980.000 de lei și 150 de mii de lei, în funcție de venturile realizate de fiecare membru de familie. În municipiul Bacău, pentru luna decembrie, au fost aprobate un număr de 1.084 de cereri pentru încălzirea cu gaz și 13.990 de cereri pentru încălzirea de la sistemul centralizat. (C.B.)
Lasă un răspuns