Pacienții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău vor beneficia de heliport pentru serviciul de transport aerian cu elicoptere SMURD, iar infrastructura spitalicească de urgență va fi reabilitată, modernizată și dotată la standarde europene. Semnat pe 28 decembrie 2019, contractul a intrat în faza execuției efective a lucrărilor.
Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o vizită pe șantier, la care au participat managerul Adrian Popa, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, eurodeputatul Dragoș Benea, deputatul Lucian Șova și dr. Ioana Raluca Dinu, directoarea medicală a SJU.
Proiectul de modernizare și dotare a UPU. și construirea heliportului este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (P.O.R.), bugetul total fiind de peste 13 milioane de lei, din care 4,7 milioane de lei este suma asigurată de Uniunea Europeană, 1,9 milioane de lei din bugetul național și 6,7 milioane de lei, contribuția SJU, a precizat managerul Adrian Popa. „Nu este doar o extindere, ci și o regândire a circuitelor medicale”, a adăugat managerul.
La rândul său, eurodeputatul Dragoș Benea, a vorbit despre investițiile care au vizat spitalul. „La SJU Bacău n-avem fântâna arteziană de la SJU Suceava – fântâna de covid a României, dar vom avea un heliport construit printr-o finanțare europeană de peste 3 milioane euro. Extinderea capabilităților de intervenție în caz de urgențe înseamnă vieți salvate. Nu e singura investiție în implementare din curtea SJU Bacău. Pentru noi, sănătatea e o prioritate – nu un slogan și am demonstrat că ne ținem de cuvânt”, a spus Benea.
Eurodeputatul a anunțat și faptul că SJU Bacău este autonom din punctul de vedere al alimentării cu apă, pentru că s-au finalizat lucrările la stația de epurare și rezerva de apă a spitalului, investiție de 2 milioane de lei. „Indiferent câte avarii vor mai fi pe aducțiunea de apă de la Valea Uzului (ca în iulie 2018!), spitalul va avea propria sursă de apă, iar intervențiile medicale nu vor fi afectate!”, a spus liderul social-democrat.
În paralel, SJU Bacău continuă modernizarea vechiului pavilion, proiect demarat prin Compania Națională de Investiții în mai 2019.
„Anunț public că DSP-ul de la PNL n-a decontat nici până la ora asta cheltuielile făcute de Consiliul Județean/SJU Bacău pentru asigurarea condițiilor de carantinare a personalului medical din prima linie. Peneliștii vorbesc vorbe, dar de făcut nu fac nimic”, a afirmat Dragoș Benea.
„Consiliul Județean Bacău a alocat sume importante de bani în domeniul sănătății, care este prioritatea numărul 1. Heliportul și liftul exterior vor reduce timpul de imtervenție”, a spus Sorin Brașoveanu, președintele CJ. În prima lună de pandemie, instituția a alocat 13 milioane de lei pentru măsurile de combatere a COVID-19, sume luate de la alte capitole bugetare.
„De 10 ani, PSD mișcă lucrurile la spitalul județean și în Bacău. Investiția în heliport va crește capabilitățile SJU pentru a prelua cazurile de urgență. PSD, prin echipa sa politică și administrativă, a schimbat la față SJU Bacău și va extinde secția Radioterapie cu al doilea accelerator de particule – singurul spital județean cu secție de Radioterapie din țară”, a declarat deputatul Lucian Șova.
Fostul ministru al Transporturilor a enumerat lucrările care s-au făcut ori au început în administrația social-democrată: cel mai mare și mai modern aeroport din Moldova; primii kilometri de autostradă din Moldova, prin centura Bacăului; proiectul primei autostrăzi care va lega Moldova de Transilvania, respectiv A13 Bacău – Brașov.
De asemenea, Șova i-a criticat pe liberali, pentru că „refuză deschiderea brațului de vest al șoselei de centură; nu susțin autostrada A13 Bacău – Brașov; refuză finanțarea achiziționării celui de-al doilea accelerator pentru extinderea secției Radioterapie și nu autorizează funcționarea etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal pentru preluarea cazurilor de Covid19”.
Tot miercuri, a fost recepționată stația de epurare a Spitalului Județean. Obiectivul a presupus și forarea de puțuri de mare adâncime, amenajarea de rezervoare, stație de tratare, toate în scopul măririi rezervei de apă necesară unității medical. Potrivit managerului Adrian Popa, alimentarea cu apă a SJU nu mai poate fi pusă în pericol de o avarie la rețeaua de apă, indiferent de durata acesteia.
Stan a zis
Masca purtata corespunzator este numai pentru prosti.
Si de astia nici virusul nu se lipeste. Teflon 100%.
Gigi Bacauanul a zis
De 30 de ani se pozează politicienii cu Spitalul Județean de parca ar fi moșia lor.
În realitate, spitalul modernizat și ultramodernizat a rămas tot o ruina, tot mizerabil, tot lipsit de dotări și facilități pentru pacienți și aparținători!
Cu asta va lăudați voi mă ?!?
Mie mi-ar fi rușine și sa îmi asociez imaginea cu un astfel de „dezastru”. L-aș introduce în top eșecuri ale managementului și al politicienilor locali!
Pe de alta parte, cu ce ar putea ei sa pozeze? Cu „nimic”?
Heujjou a zis
Gigiii, ți-ai făcut spital și nu știe lumea? Bagă nene banii moșteniți intr-un spital și donează-l sau măcar fa o afacere din el. Ca la comentarii… sunt buni toți pnlistii. E domeniul lor de expertiza
H2SO4 a zis
Este cunoscut faptul ca in perioada campaniilor electorale PSD-ul este foarte activ, ne ofera tot binele din lume, sunt alaturi de suferinta si nevoile neamului. Dupa alegeri raminen tot cu fundul gol iar ei dispar in ceata ca un meteorit ce apare odata la patru ani.
ana a zis
spre deosebire de pnl…care de obicei distruge vinde sau inchide. repet, nu ii suport pe dubiosii astia de la psd, dar astia macar au mai miscat ceva pt bacau. astia ai tai de la pnl ce au facut ma acidulatule?
:-) a zis
Succes
Tanar muncitor a zis
La prima vedere am crezut ca investitia va fi facuta din donatiile celor care isi fac reclama pe seama acestui proiect (vezi personajele din foto, cu si fara masca). Dupa o citire mai atenta, mi-am dat seama ca de fapt este sustinuta din banii contribuabililor. In articol scrie „fonduri europene”, dar banii primiti acum prin fonduri UE, vor fi returnati catre uniune prin contributia anuala a tarii. Asadar tot din banii nostri. Cum si Olguta se mandea cu stadionul ei. Asa ca mai lasati reclama electorala ca investitia nu e facuta din banii vostri. Cum se face ca din 4 in 4 ani va treziti din hibernare si va prefaceti ca aveti atatea de facut… Cu conditia sa va voteze lumea si sa va dea ragaz sa le faceti. Numai ca dupa alegeri, hopa: somn 3 ani. Si iar va treziti in anul 4, si tot asa. Ne-am cam saturat de filmul asta. L-am vazut de atatea ori…. il stim pe dinafara.
Alex a zis
De ce nu fac poze si cu celelalte realizari? Casele facute din salarii de bugetari.
BÂRZU ILIE a zis
Să nu uitați să îi scrieți numele lui Benea ca atunci cînd a fost zugrăvit UPU cu ani în urmă.