De vreo sapte – opt ani am renuntat la orice speranta legata de competenta sau buna intentie a celor care guverneaza, la un moment dat, Romania. De aceea m-am aratat sceptic fata de mesajele optimiste venite dinspre oficialii nostri cu referire la efectele crizei financiare. Am considerat ca singurul sprijin posibil va veni dinspre exterior. Credeam ca nemtii, englezii sau chiar americanii vor gasi niscaiva solutii ca sa ne tratam de „guturaiul” general. Iata, insa, ca lumea intreaga pare, acum, cuprinsa de „pneumonie”. Premierul Angliei aproape ca s-a declarat invins. Sumele pompate in sistemul bancar nu au dat rezultatele scontate si – in acest moment – lira sterlina s-a jigarit de-a binelea! Aproape ca este egala cu un euro… In Germania, spaima ca se intra intr-o lunga perioada de recesiune trezeste fortele nationaliste, frustrarile seculare si democratia pare a deveni o piedica.
Doar America traieste – inca! – entuziasmul de dupa instalarea celui de-al 44-lea presedinte la Casa Alba. In vreme ce milioane de oameni aplaudau, dansau, plingeau si se extaziau la auzul cuvintelor lui Obama, bursele americane se prabuseau. A fost singurul semn rational. Obama – chiar daca se numeste Hussein! – nu are solutiile miraculoase. Primele sale mesaje au fost aproape populiste (probabil ca asta este moda in politica mondiala…). Despre strategii care sa opreasca declinul economiei Statelor Unite nu s-a vorbit. Deocamdata, simbolul industriei auto americane, Chrysler, se lasa preluat de concernul Fiat. Cine ar fi crezut asa ceva in urma cu doi ani?!…
Intr-un asemenea context, ceea ce se-ntimpla in Romania devine nesemnificativ. Nu cred ca este cineva uimit de cum actioneaza proaspetii guvernanti. Au o singura problema: cum sa explice populatiei ca toate promisiunile din campania electorala au fost niste minciuni. Am o satisfactie personala cind il aud pe domn’ Basescu spunind ca majorarea salariilor profesorilor ar duce tara in colaps. Eu sustineam exact acelasi lucru in luna octombrie, atunci cind domnia sa tuna si fulgera impotriva Cabinetului Tariceanu si ii instiga pe functionari sa ceara si ei dublarea lefurilor (cred ca am o inregistrare pe undeva). A trebuit sa ajunga un euro la 4,31 lei (e doar inceputul; pina la 4,60 nu mai este mult…) pentru ca talibanii pro-basescieni sa inceapa sa gindeasca singuri. Cu buzunarele goale si cu datoriile in crestere, chibitii care se declarau „democrati pina la moarte!” au devenit, brusc, depresivi. Hahaiala presedintelui si scrisnetele din masele ale lui Stolojan se dovedesc inutile acum si chiar paguboase. Gluma s-a-ngrosat, falimentele s-au inmultit, iar dinspre Palatul Victoria nu razbate vreo raza de speranta. Doar de la Viena se aude ca un consortiu de banci austriece s-a hotarit sa faca lobby in Occident pentru a obtine ajutoare financiare menite sa sprijine Europa de Est. In final, tot de la straini primim (chiar si atunci cind nu sintem in stare sa cerem) o mina de ajutor… Ca ajungi sa te-ntrebi: ce rost mai are Statul Roman?
Lasă un răspuns