La Primăria din Bacău va avea loc astăzi o întîlnire între reprezentanții municipalității, Rodica Pădureanu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) Bacău și reprezentanți ai Fundației de Sprijin Comunitar și ai Asociației Betania. „Împreună dorim să realizăm un proiect pentru crearea unui centru de zi, destinat persoanelor cu afecțiuni psihice. Noi vom fi parteneri la acest proiect și vom pune la dispoziție toată baza noastră de date”, ne-a declarat Rodica Pădureanu. Construirea centrului de zi va fi finanțată prin programul RICOP. „Un centru de acest gen este necesar deoarece numărul persoanelor cu afecțiuni psihice a crescut foarte mult, mai ales în rîndul celor cu vîrste cuprinse între 30 și 50 de ani”, a precizat inspectorul șef. Proiectul trebuie depus la Vaslui, iar termenul limită este 9 septembrie. La ISTPH Bacău sînt depuse 15 dosare de la persoane care vor să se interneze într-un centru de profil, iar alte 80 de persoane neinstituționalizate se află în baza de date a instituției, acestea putînd fi ocrotite într-un centru de zi. (C.T.)
Lasă un răspuns