Pentru sesiunea 2014, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău selecţionează candidaţi pentru participarea la concursurile de admitere la instituţiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale Ministerului Apărării Naționale/SRI pentru nevoile MAI.
Cifrele de școlarizare propuse pentru admiterea la instituţiile de formare profesională inițială care pregătesc personal necesar MAI, sesiunea 2014, sunt: pentru instituții ale MAI, Studii universitare de licență – Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București – Învățământ cu frecvență – Facultatea de Poliție – specializarea ”Drept” – 10 locuri, Specializarea ”Ordine și siguranță publică’’ – Jandarmi: 40 locuri, dintre care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari, 2 locuri pentru alte minorităţi, și Învățământ cu frecvență redusă – Facultatea de Poliţie – programul de studii universitare de licenţă/specializarea “Ordine şi siguranță publică” – Jandarmi – 5 locuri; Învățământ postliceal – Școala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica’’ Drăgășani: 125 locuri, dintre care 3 locuri pentru romi, 2 locuri pentru alte minorităţi, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareş’’ Fălticeni – 125 locuri.
Pentru instituții ale MApN: Învățământ superior (ofițeri) – Studii universitare de licență, învățământ cu frecvență – Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu- Domeniul de licenţă Management economico-financiar-Finanţe – contabilitate – 2 locuri, Intendență – 4 locuri, Academia Tehnică Militară – Domeniul de licență Inginerie electronică şi telecomunicaţii -Transmisiuni – 1 loc, Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională – 1 loc, Institutul Medico-Militar Bucureşti – Medicină generală – 15 locuri.
Studii de masterat, învățământ cu frecvență – Academia Tehnică Militară –
Ingineria autovehiculelor – Echipamente şi tehnologii în ingineria autovehiculelor – 6 locuri, Inginerie aerospațială – Ingineria sistemelor aeronautice – 2 locuri, Inginerie de armament, rachete şi muniţii – Inginerie pentru sisteme mecanice speciale de apărare şi securitate – 1 loc, Calculatoare şi tehnologia informaţiei – Securitatea tehnologiei informaţiei – 12 locuri, Inginerie electronică şi telecomunicaţii – Ingineria sistemelor de comunicaţii şi securitate informatică – 5 locuri.
“Relaţii suplimentare, precum şi îndrumarea candidaţilor pentru înscrierea la concursurile de admitere în instituțiile militare de învățământ, sesiunea 2014 – spune lt.col. Sebastian Crețu, ofițer de relații publice la IJJ Bacău – se face prin structura de resurse umane, la reşedința unității din Bacău, strada Constantin Mușat, nr. 4, sau la tel. 0234.54.31.31, interior 24535. Condiții de participare şi alte precizări pot fi găsite şi pe pagina de internet a unității noastre, www.jandararmeriabacau.ro, la secțiunea «Angajări»”. (F. C.)
Lasă un răspuns