Concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Bacău se va relua de la zero, după decizia Curții de Apel Bacău. Instanța a anulat concursul desfășurat în urmă cu un an. În urmă cu câteva minute, Consiliul Județean Bacău și managerul Adrian Popa au reacționat public.
În urma primirii motivării instanței de judecată, în litigiul privind anularea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Județean de Urgență, Consiliul Județean anunță într-un comunicat de presă că va relua în cel mai scurt timp procedurile pentru reorganizarea concursului şi desemnarea unui manager cu mandat.
„Validarea prin concurs a conducerii SJU este esențială pentru ca investițiile de la spital să se desfășoare în conformitate cu Strategia pe Sănătate asumată de autoritatea tutelară a unității medicale, respectiv Consiliul Județean Bacău”, se arată în comunicat.
Menționăm – așa cum foarte clar reiese din motivarea instanței – că nu este vorba despre fraudarea acestui concurs. În cazul de față, s-a aplicat un regulament-cadru, așa cum prevede Ordinul Ministerului Sănătății, și nu un regulament care să cuprindă norme proprii elaborate de către CJ Bacău, așa cum a apreciat instanța că ar fi fost necesar.
Pe cale de consecință, ne vom conforma și vom elabora propriile norme de concurs, respectând considerentele instanței de judecată.
De reținut este faptul că, la nivel național, nu există o practică unitară privitoare la aplicarea regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului Sănătății sau la aplicarea unor norme proprii, elaborate de CJ. Mai mult, există multiple exemple de unități medicale la care concursurile pentru ocuparea funcției de manager au fost organizate în baza ordinului MS, nu al unui regulament adoptat de autoritatea tutelară.
De asemenea, instanța de judecată a apreciat că autoritatea locală, în cazul nostru Consiliul Județean Bacău, nu a avut și nu poate avea calitatea de organizator al concursului de la Spitalul Județean.
Organizarea acestuia se va face de către Consiliul de Administrație al spitalului, așa cum a apreciat și instanța de judecată.
– sursa: comunicat al Consiliului Județean Bacău
Managerul Adrian Popa: „Doar aspecte de formă, nu de fond, au stat la baza motivării instanței de judecată”
Adrian Popa, managerul SJU Bacău, cel care a câștigat concursul din 2021, a declarat în această dimineață că „nu a existat niciun fel de fraudare”, competiția fiind câștigată de cel mai bun proiect.
Am citit motivarea prin care se schimbă soluția instanței de fond (Tribunalul Bacău) care a dat câștig de cauză Consiliului de administrație al SJU Bacău cu privire la procesul vizând concursul de ocupare a funcției de manager.
Inclusiv soluția instantei de recurs, chiar şi potrivnică mie, confirmă că nu a existat niciun fel de fraudare a concursului care, în cele din urmă, a fost câstigat de cel mai bun proiect de management – doar aspecte de formă, nu de fond, au stat la baza motivării instanței de judecată.
In ceea ce mă privește, mi-am dedicat ultimii 12 ani din viață Spitalului si pot spune, cu mâna pe inimă, că fiecare zi într-un spital de urgență e un examen pe care il dai cu tine, cu cei peste 2000 de colegi și cu sutele de probleme și situații neprevăzute, care necesită o rezolvare… de urgență!
– Adrian Popa, managerul SJU Bacău
Yo a zis
Oare cine va candida din nou la sefia SJU? Hm, grea intrebare? Dar pierzatorii oare merita sa se afle macar pe lista candidatilor?
Yes a zis
Vedeti ca si la noul serviciu heliport, proaspat infiintat, a ajuns sef un individ, ce-i drept cu experienta in securitatea aeroportuara dar 0,1 aviatie. Daca il intrebati, nici macar nu stie semmificatia prescurtarillor pentru documentele pe care le-a avut ca bibliografie pentru examen si a luat 100% atat la scris cat si la interviu. Un geniu, prieten probabil cu alt geniu propulsor.
#rezist dar de la distanta a zis
Doar zgomot, nimic nou, va fi acelasi director, aceleasi rezultate, nimic nou….asa merg lucrurile pentru cei ramasi in tara sa sustina salariile parazitilor din sistem.
dan a zis
Momentul sinceritatii pentru CJ si managerul castigator-„De reținut este faptul că, la nivel național, nu există o practică unitară privitoare la aplicarea regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului Sănătății sau la aplicarea unor norme proprii, elaborate de CJ”…Cu alte cuvinte,facem noi un concurs(dupa criteriile noastre…),pana va iesi cine trebuie.Cine iese ultimul din tara,sa stinga lumina…