În această perioadă se desfășoară, la București, concursul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor la curțile de apel, tribunale și judecătorii, precum și la parchetele de pe lângă acestea. Luna trecută, candidații au susținut testarea psihologică, evaluarea capacității de a lua decizii, de a-și asuma răspunderea și verificarea rezistenței la stres, testul psihologic scris și interviul psihologic, iar până pe 7 iunie fiecare trebuie să susțină un proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere. Pe 15 iunie va avea loc testarea scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane. În data de 24 iunie vor fi soluționate contestațiile, urmând ca pe 25 iunie să fie afișat tabelul de clasificare a candidaților.
În ceea ce privește județul Bacău, funcția de președinte la Judecătoria Bacău va rămâne vacantă pe 15 iulie, când expiră cel de-al doilea mandat al judecătorului Laurențiu Păduraru. Pe acest post candidează magistratul Ștefan Agafiței, care ocupa din noiembrie 2013, cu delegare, funcția de vicepreședinte al acestei instanțe. Pe funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Bacău și-a anunțat candidatura judecătoarea Iuliana Băisan. Pe lista candidaților înscriși în concurs mai apar judecătoarele Smaranda Claudia Maftei (pentru funcția de vicepreședinte Judecătoria Podu Turcului) și Maria Oborocianu (pentru funcția de vicepreședinte Tribunalul Bacău). Pentru postul de vicepreședinte la Curtea de Apel Bacău au intrat în concurs doi magistrați – Lăcrămioara Moglan și Cezar Ștefănescu. Și la parchete vor fi schimbări în conducere, după ce posturile au rămas vacante ca urmare a promovării procurorilor la parchete de rang superior.
Astfel, pe funcția de prim-procuror la Parchetul Judecătoriei Bacău candidează procurorii Lucian Marian Ciuche și Carmil Roca, iar pe cea de procuror general adjunct la Parchetul Curții de Apel Bacău s-au înscris procurorii Gabriela Burcă și Nicoleta Loredana Saftencu. Pentru funcția de vicepreședinte la Parchetul Tribunalului, lăsată liberă în urmă cu câteva luni, nu a fost nimeni interesat să candideze.
Lasă un răspuns