Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, a participat la o ședință tehnică de lucru cu reprezentanții CNAIR, instituțiile avizatoare și primarii localităților pe al căror teritoriu va trece autostrada A13 Brașov-Bacău. Scopul întâlnirii a fost stabilirea traseului optim al acestui proiect de infrastructură.
La acest moment s-a finalizat analiza multicriterială, iar Consiliul Județean și U.A.T.-urile se implică astfel încât eventualele impedimente în elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic să fie preîntâmpinate. Obiectivul nostru este să scurtăm semnificativ timpul alocat procedurilor birocratice, a relatat președintele Ivancea.
„Subliniez că traseul propus pentru A13 nu traversează, în județul Bacău, zone de protecție sau situl Natura 2000. Acest lucru demonstrează fiabilitatea proiectului, spre deosebire de celelalte variante de autostrăzi vehiculate pentru zona Moldovei. Concret, A13 are un impact nesemnificativ asupra mediului”, a declarat Ivancea.
Șeful Consiliului Județean Bacău a solicitat CNAIR să comunice stadiul proiectului, pentru evitarea oricărui echivoc, iar reprezentanții companiei au dat asigurări că se respectă graficul asumat prin contract.
„Timpul va demonstra că A13 este un proiect matur, finanțabil și mai ușor de realizat decât alte proiecte din P.N.R.R. Reiterez faptul că principală problemă în implementarea acestui obiectiv de infastructură va fi finanțarea și nu capacitatea administrativă, deja dovedită în Bacău. Experiența acumulată în urma construirii şoselei de centură a Bacăului ne va ajuta să anticipăm eventualele probleme legate de elaborarea documentației necesare și execuția acestei autostrăzi”, a declarat Valentin Ivancea, după întâlnirea cu reprezentanții CNAIR pentru autostrada A13 Brașov-Bacău.
Alex a zis
Nu se va intampla nimic. De ce? E simplu. La alegeri, oamenii au reusit sa inlocuiasca baronii moldoveni cu baronii ardeleni. Si se bucura de vreo 9 luni, incoace ca au scapat de Mafie. Singura bucurie a unui bacauan va fi sa se plimbe 2 statii cu metroul, cand viziteaza Clujul si sa se mire ce civilizati sunt astia si sa se intrebe retoric de ce nu se poate asta si la noi. E aproape amuzant!
unu a zis
Perfect de acord! Moldovenii ca si oltenii s-au trezit sa-i voteze pe PNL-ii de ardeleni fix cind li se facusera de catre PSD niste bucati de drum de mare viteza (centura Bacaului si centura Balsului si Slatinei). De acum n-or sa mai pupe nici macar 1 metru de drum de mare viteza. Mai vedem peste 3 ani.