Constantin Florin Ene, șeful Poliției Locale Bacău, a fost implicat sâmbătă după-amiază într-un accident auto. Polițiștii sosiți la fața locului l-au testat cu etilotestul, iar rezultatul ar fi depășit 1 mg/l alcool în aerul expirat, potrivit unor surse încă neconfirmate oficial.
Contactat telefonic, Ene a negat orice legătură cu accidentul în care a fost implicat autovehicului Poliției Locale.
Conform informațiilor Ziarului de Bacău, Ene se afla la volanul unui Duster al instituției și a ieșit în decor vizavi de fostul CPL. Accidentul (foto) s-a petrecut după ora 13:30, iar polițiștii de la Rutieră care l-au testat l-au condus la Spitalul Județean de Urgență, unde, după ora 16:00, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Rezultatul analizei sângelui va fi aflat săptămâna viitoare, de la Medicina Legală, însă surse din Poliție au declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că, potrivit testului făcut la locul accidentului, șeful Poliției Locale ar fi avut o alcoolemie de peste 1 la mie în aerul expirat.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru a se stabili împrejurările accidentului și vinovații.
Ene neagă vehement
Pentru Ziarul de Bacău, Constantin Florin Ene a negat implicarea în accident. „Nu vă pot spune ce s-a întâmplat. Nu am fost eu în cauză, eu eram în altă parte. Luați legătura cu purtătorul de cuvânt”, a declarat șeful Poliției Locale.
Purtătorul de cuvânt a răspuns inițial, a promis că revine cu informații dar după aceea nu a mai fost de găsit.
Primarul îi cere demisia
Contactat de Ziarul de Bacău, primarul Cosmin Necula a reacționat: „Dacă se confirmă informațiile, fără îndoială că îi cer demisia. Mai departe, nu are decât să suporte rigorile legii!”.
Constantin Florin Ene conduce Poliția Locală Bacău din 2017, întâi ca interimar instalat de noua administrație locală, apoi cu mandat plin, obținut prin concurs. Ene are 50 de ani și este pensionar militar din 2016.
Conform Codului Rutier, în cazul în care îmbibaţia alcoolică este egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.
carlos a zis
ce xxx de om…
– comentariu cenzurat
Q a zis
cum este posibil ca dupa ce ca este pensionar SRI cu 11.000 lei pensie pe luna sa mai fie si incadrat ca sef politie locala cu 9000 lei pe luna! cand vom scapa de cancerul asta al coruptiei si spagilor in sistemul bugetar! avea cumvba primarul vreun dosar la SRI?
John a zis
Sa stea acasă pensionarii astia comuniști …
După ce că încasează o pensie de peste 8000 lei (și el și șeful poliției rutiere locale) le mai intra in buzunar și un salariu de peste 6000 lei…
Rusineeeeee!!!!
Marta a zis
Cu e posibil ca o persoana sa primească 2 salarii de la bugetul statului?Deci eu contribui ca acest xxx sa primească! Și nu mai spun ca la 50 de ani e pensionar MI,deci acolo a obosit,nu mai făcea fata dar la Primăria Locală “ca șef”e foarte bun.Si nu va mai spun cum își bate joc de salariați,are un comportament de vechil pe moșia boierului. PS-Cine plătește reparația mașinii?!?!?!
-comentariu cenzurat
Eu a zis
Persoanele care au comentat, nu sunt in măsura Sa jignească! Săracii fără minte nu au putut sa se zbată cum a făcut el! A cumpărat mașini noi! A încercat sa facă totul mult mai bun! Și se trezesc toți Analfabeții inculți sa comenteze! Persoanele care au zis de bani nu ar trebui sa i ceara cont! Poate sa aibă și 6 mii de euro lunar! Nu e problema lor! Comuniștii sunt aceia care sunt atât de josnici încât nu au fost ei in stare sa se ducă la concursul pt acea funcție dar au gura mare intr un moment mai puțin ok al directorului! Sa le fie Rușine! Dacă nu le convine , sa realizeze măcar jumătate din tot ce a făcut dansul și după sa aibă puțin obraz sa afirme acele chestii! Ganditiva și la familia lui cum se simte când niște oameni de nimic ajung sa l jignească! Și pentru acea persoana care a zis de mașina! NU E TREABA TA CINE PLĂTEȘTE CA NU VINE NIMENI ȘI ÎȚI IA DIN BUZUNR! RUȘINE ĂLORA CARE ADUC ACUZAȚII LA ADRESA LUI ȘI NU ȘTIU NICI TABLA ÎNMULȚIRII!
Nicolas a zis
A cumparat masini noi…. da ce e e institutia lui personala???Daca au fost cumparate masini noi ,au fost cumparate din bugetul local din banii platitorilor de taxe.De ce ar trebuii sa ma gandesc la familia lui,dar cand s-a urcat beat la volan el s-a gandit la alte familii pe care ar fi putut sa le omoare?Raspunsul este nu,sa isi asume ceea ce a facut in fata legii,si in al doilea rand masina de serviciu nu se foloseste in interes personal 😉 Si acum referitor de salariu,pai la ce banii incaseaza chiar asta denota ca nu-l duce capu:)))) ai atatia banii si umblii mort de beat la volan in loc sa dai 20-30 de lei la taxiu:)))) Asa drept si prin urmare trebuie sa plateasca in fata legii.
Alt eu a zis
Reparațiile vor fi platite din banii statului probabil – adica de noi toti – in rest ai in mare parte dreptate.
Tanar muncitor a zis
Ba e chiar treaba noastra. Ca banii aia in loc sa ajunga in scoli si gradinite, ajung in buzunarul unor incompetenti angajati pe pile si relatii. Concursul e favut de ochii lumii. Si acum si in contul unui service auto. Chiar daca avea mama asigurarilor, firma asig. nu te despagubeste pt ca sefu era mort de beat. Se vede ca nu ai copii. Dar cand o sa ai, o sa crezi investitor, actionar la cati bani o sa bagi in gradinita si apoi in scoala.
cetatean a zis
pt. EU e comentariul… bai dobitocule, handicapatul asta pe care il aperi era sa omoare o femeie…norocul ca a fost atenta si s-a ferit …asa ca nu îi mai suge nasul lui domnu Ene si nu staia dracului sa te ia linistit!!!!
Eu a zis
Persoanele care au comentat, nu sunt in măsura Sa jignească! Săracii fără minte nu au putut sa se zbată cum a făcut el! A cumpărat mașini noi! A încercat sa facă totul mult mai bun! Și se trezesc toți Analfabeții inculți sa comenteze! Persoanele care au zis de bani nu ar trebui sa i ceara cont! Poate sa aibă și 6 mii de euro lunar! Nu e problema lor! Comuniștii sunt aceia care sunt atât de josnici încât nu au fost ei in stare sa se ducă la concursul pt acea funcție dar au gura mare intr un moment mai puțin ok al directorului! Sa le fie Rușine! Dacă nu le convine , sa realizeze măcar jumătate din tot ce a făcut dansul și după sa aibă puțin obraz sa afirme acele chestii! Ganditiva și la familia lui cum se simte când niște oameni de nimic ajung sa l jignească! Și pentru acea persoana care a zis de mașina! NU E TREABA TA CINE PLĂTEȘTE CA NU VINE NIMENI ȘI ÎȚI IA DIN BUZUNR! RUȘINE ĂLORA CARE ADUC ACUZAȚII LA ADRESA LUI ȘI NU ȘTIU NICI TABLA ÎNMULȚIRII!!
John a zis
Pentru “Eu”…
Corect se scrie gândiți-vă și nu “ganditiva” că tot faci pe toți analfabeți …
Sa meargă sa muncească la un privat dacă este așa capabil…
Cop a zis
Cum ia cerut primarul demisia, dacă el e in vacanța. Îl doare la basca și de zăpada din oraș. Postează pe FB din 2 in 2 ore, ca se lucrează din plin și el sta la soare. Noroc de viceprimarul Ștefan, ca altfel eram sub zăpada și acum.
Ion a zis
Si de cand e director a angajat doar incompetenți si incompetente care stau si doar stau pe bani publici! Oameni care nu au o bază, care nu au experienta pe posturile ocupate, pe principiul timpul trece leafa merge!
Ion a zis
Stefan, hai las o cu deszapezirea ca si tu esti in concediu! Nu iti mai fa campanie!
Adrian a zis
Spunea un incult de pe aici ca a cumpărat mașini noi, de parca le-a cumpărat din banii lui mă-sa, sunt din banii noștri, ar trebuie desființată, toaca banii noștri degeaba, dacă ești pensionar și vrei să lucrezi mergi în privat, e plina pol locala de pensionari. Cică a dat concurs jenant, dacă tot vreți să munciți merge-ți la munca nu toată ziua la plimbare prin oraș. DESFIINȚATĂ CĂ NU I UTILĂ!
:-) a zis
Moș Ene…da ce ai facut moșule?Ai stricat treaba…Nasol
Carp Vasile a zis
Cineva mai sus îl ridică în slăvi pe acest domn și îi face inculți pe cei care au dat coment în primul rând de unde stie ce cultură au acele persoane?Toți suntem egali în fața legii dacă a băut și a condus trebuie să plătească mai grav este faptul că nu recunoaște și dacă e asa e un om fără caracter și nu merita această funcție. Ce dacă a făcut multe pt poliția locală asta îi dă dreptul să consume alcool și să se urce la volan ,dacă omora un om ?
Cezar a zis
Bai prostea:
1.nu are legatura ce a făcut la poliția locală,cu faptul că a urcat mort de beat la volan…dacă a făcut lucruri bune,asta nu-i da dreptul sa puna in pericol viata celorlalți participanți la trafic.
2.nu e treaba noastră cine plătește reparația mașinii,ai zis tu prostea…gresit,E chiar treaba noastră,pt ca politia locala nu e firma particulară,E plătită din bugetul local,adică din taxele noastre.
În concluzie,tu prostea,nu esti decât un prost sau maxim un tâmpit.
gigiexpertu a zis
@cezar … vizavi de useful „eu” sunt 2 variante …..ori e bețivul in cauză/ruda a bețivului deci e prost cu crengi , ori e doar prost și ticălos și atât îl duce capul. Bai ,numai loaze infecte în administrația sinistrului necula
s_m a zis
Dl. Ene, haideti ca stiu ca dvs. sunteti in spatele comentariului de mai sus, nu va mai laudati singur. Se vede ca vreti sa va spalati imaginea. Toate persoanele care va cunosc, sau care au lucrat sub comanda dvs, au spus ca sunteti un om de nimic, cu valori dobandite in perioada comunista, pt care oamenii din jur sunt niste subalterni ordinari. Tot oamenii din jurul dvs, s.au bucurat la primirea vestii cu accidentul, unii din suflet si cu sete au salutat acest fapt, intamplarea face ca dvs cica umblati baut mai tot timpul. Sincer si eu ma bucur pt accidentul dvs. Apoi mi s.ar parea corect sa platiti reparatia masinii, pt ca a fost achizitionata din fonduri publice, adica din banii nostri. Si pt asta eu v.as aplica o directa, daca v.as vedea pe strada. Alt aspect pt care sunteti doar o capusa a acestui stat este acela ca, o data pensionat din SRI, veniti pe salar inapoi la stat. Culmea si pe functie de conducere. ( a se vedea aceeasi situatie si in cazul lui Nafornita Adrian, tot din cadrul Pol Locale Bacau). Ati capusat tara asta si va dati niste sfinti. Si mai ai tupeul ordinar sa spuneti ca ai cumparat masini noi. Auziti dl. Ene, din care bani ati cumparat? Ca nu inteleg asta. Dar, ma opresc aici si va spun ca asta meritati si dvs si familia dvs. Cand va era bine ati spus cuiva? Cand ridici pensie de 8000 lei si salar de 6000 lei atunci nu va simteati jignit? Hai ca mi.am facut ziua mai buna. La multi ani cu executare!!!!!!
Nelu a zis
Absolut bine punctat. Bravo, un comentariu de punct ochit / punct lovit.
Dar de ceilalti nespalati care au trecut de la gardieni direct ca sefi in politia locala, respectiv Mardare si Tocila ce mai stiti? Ca si astia erau inculpati in niste dosare cu fraude.
Smg a zis
La pușcărie cu tine! !!!
Legio a zis
Stimați băcăuani, comentariul PRO – Ene în mod sigur este făcut de o femeie. 100%! Cât privește pedeapsa în mod sigur o sa primească 1 AN cu suspendare+ZILE DE MUNCĂ NEREMUNERATA ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII. Asa că în max. 2 ani o să-l vedem pe dnul Ene dând cu mătură sau, de ce nu, cu lopata într-un Bacău prăfuit sau înzăpezit. TOATE CELE BUNE!
Peter a zis
Aceasta adunătura de burtoși și putori numita pompos ” Politia Locala” ,ar trebui desființată sau dacă nu ,micșorarea salariului pana la minimul pe economie , cam cat au și cel puțin 70% din cetățenii acestui oraș decăzut ,sa vedem atunci cine va mai sta angajat acolo ! Si maxim 3-4 mașini pt ”intervenții”, restul patrulare pe jos ca vechii sectoriști ,care mult mai bine își făceau treaba de unii singuri intru-n cartier întreg decât toți ăștia la un loc !
miron vasile a zis
Ene isi trimite agentii-vulpoi sa pandeasca parcarile pentru handicapati si sa dea amenzi de 2.000 de lei soferilor care parcheaza in acele locuri. Pandesc la fund femeile singure care parcheaza acolo dar soferilor cu masini bengoase nu le dau amenzi. Acum inteleg eu de ce Ene nu-si trimite agentii sa caute soferi beti prin oras, se simtea cu musca pe caciula.
Bogdan a zis
Poliția Locală Bacău… Este căpușata de lichele securisto-comuiste. Trebuiesc loviți acolo unde-i doare, cu justiția. De accea avem nevoie de justiție independentă. De aceea trebuie mers la vot. Dacă noi nu votăm ei fac ce vor, dacă votăm îi obligăm să fure, să-și dea arama pe față și aici intervine justiția. Studiați dreptul. Studiați orice numai studiați. Puterea lor stă în prostia noastră. Nu vă fie frică să le dați peste nas atunci când ei greșesc. Folosiți internetul. Faceți public TOT. Hai România! Hai români! Hai că se poate. Se poate să scăpăm odată de gunoaiele astea comuniste.
tata a zis
1.avem politie locala si eu nu stiu tabla inmultirii…………
Bogdan a zis
Avem nevoie de Poliție Locală, dar Nu avem nevoie de lichele comuniste care să capusheze sistemul ca niște sugatori de bani și de altceva ce sunt. Avem nevoie de tineri care au făcut școală conduși de profesioniști cu bun simț și coloană vertebrală. În niciun caz nu avem nevoie de burtoși, ceafă lată, bețivani… ăștia vin din vechiul sistem vezi proveniența domnului în cauză. Ăștia ca el la naftalină cu ei, dar pentru asta trebuie dată deșteptarea
verona a zis
N-are cum ,,veni” din ,,vechiul” (ca și cum noul ar fi nou 😛 )sistem! Are doar 50 de ani!Școala făcut-o în ,,noul” ! 😛
Rodica a zis
Putintica răbdare…sa vedem ce soluție da parchetul…?. S-ar putea sa se zică ca era o alta persoana la volan care a fugit si l-au găsit pe Ene la fata locului …
LUMI a zis
Un tanar nu ar fi putut fi angajat ca sef la Politia Locala! L-au gasit pe netrebnicul asta ahtiat dupa bani si mincinos!Si pensie si salariu de la stat! Traiasca PSD si gasca de mafioti!
Neghina Dumitru a zis
Am participat la concursul pentru ocuparea postului de sef al Politiei Locale Bacau.La care a participat si Constantin Florin Ene.Pot afirma fara nici un fel de exagerare ca a fost o mascarada scarboasa ca orice concurs pentru orice post din administratia publica.Ene a balmajit icnind repetat niste cuvinte aiurea pe foaia de hartie pe care numai el si comisia stiu ce a fost scris si a iesit degajat si sfidator din sala de examen.Pentru tratarea subiectelor care s-au dat la acel concurs,indiferent de viteza de scriere timpul in care el a epuizat tratarea subiectelor a fost de departe total insuficient.Stiu ce spun fiindca nu este primul concurs si nici singurul la care am participat.Este de la sine inteles ca primarul de doi bani Necula l-a batut in cuie pe postul de sef al Politiei Locale fiindca asa a primit ordin de la stapanii lui de la Bucuresti.Puteam sa fiu eu sau oricare alt muritor de rand Picolo de la Mirandola in ale dreptului ca tot Ene lua concursul.Pai langa o pensie nesimtita de fost colonel in S.R.I. nu sade bine si o leafa dodoloata data tot de statul roman?Asa ,sa fie una peste alta. Daca prin absurd postul de sef al Politiei Locale Bacau ar fi fost scos la concurs”pe bune”,cu subiecte ad-hoc,nestiute dinainte de cel care trebuie sa ocupe functia garantez oricui inlusiv primarului Necula ca Ene n-ar fi fost niciodata Directorul executiv al Politiei Locale Bacau.Sunt curios cum se vor desfasura ulterior evenimentele in care este implicat Ene.Tare ma tem de oarece musamalizare,balmajire etc. etc. Ca doar traim in Romania.
Laf a zis
Nu este un caz izolat…
Sunt mult mai mulți in primărie care au și pensie(de cele mai multe ori peste 7000 lei) și salariu (între 6000-8000 lei)…
Oare este normal ca niște comuniști sa încaseze de la stat aproximativ 15.000 lei lunar in timp ce in țara sunt pensii de 50 de lei????
Tone Petre a zis
Politia locala sau mai bine zis „Militia „locala trebuie desfiintata din toate orasele pentru ca alcolistii astia care lucreaza in cadrul ei primesc banii absolut degeaba si sunt angajati numai pentru ca dau mita primarilor asa cum se intampla si in Oltenita ,judetul Călărași cu primarul de acolo care ia spaga si angajeaza numai „cunoștințele ” lui pentru 1000 €,si la Primarie si la Spitalul Municipal pe care il controleaza si la o sectie cu copii handicapati situata langa Spital chiar si un azil de batrani.Ca sa ocupi un loc de munca in una dintre toate acestea trebuie sa platesti neaparat 1000 de euro …NIMENI nu il controlează
un cetatean a zis
Oameni buni comunismul a picat de 30 ani !!! In loc sa recunoastem neputinta unora si incompetenta altora ne multumim sa punem toate nereusitele in spatele comunismului !!! In comunism competenta era mult mai apreciata decat cred unii !!! Imi este scarba de modul acesta de a trata lucrurile simplu ,ca este mai la indemana sa acuzi alte vremuri decat sa na putem ordine noi in viata noastra !!! Ne meritam soarta deoarece mare parte suntem lasi,barfitori,profitori si decat sa fim verticali preferam sa ne bucuram de necazul altora sau sa acuzam fara a face nimic !!! Individul acesta este cu pacatele lui pentru care isi va primi rasplata ,dar pe urma ce va fi ???? Vom fi va asigur la fel de nepasatori,toleranti ,incompetenti,lasi,dezbinati etc Pentru a avea „o tara ca afara „,va trebui sa ne schimbam optica cu totii !!! Nu tara este de vina ci NOI !!! Tarisoara aceasta ,slava Domnului ,ne-a fost harazita SUPER,numai noi romanasii suntem de vina !!!
Veta a zis
Eu una nu inteleg de ce cacatul asta mergea cu Duster iar nu cu o vidanja! Nu vidanja transporta cacatu’?
Antipatras a zis
Credeam ca cei din SRI sunt oameni de caracter. Se pare ca nu toti…