„Primul pas spre gimnastica de performanță pleacă încă de la selecția copiilor. Ochiul atent al antrenorului își poate da seama dacă investițiile care se fac pentru un copil vor aduce după sine și rezultate notabile. Un bun antrenor poate «scoate» ceva de o valoare limitată din aproape orice copil normal, dacă folosește bine cunoștințele și lucrează corespunzător. Dar, pentru rezultate superioare, pentru a nu risipi fără nici o justificare o imensă investiție de timp, energie, bani, pricepere și speranțe, se impune să lucrăm în special, dacă nu numai, cu elemente înzestrate excepțional. Un astfel de copil trebuie să aibă «de acasă» o cît mai mare parte dintre calitățile complexe ce pot face posibilă, ba chiar recomandată, activitatea de performanță. Fiecare copil este un unicat, un adevărat univers, cu particularități infinite, pe care noi trebuie să le identificăm, să le apreciem și să le valorificăm corespunzător”, spune profesorul Mircea Bibire, care începe apoi să ne dezvăluie cîteva dintre criteriile după care sînt selectați copiii pentru gimnastica de performanță.
În primul rînd un antrenor trebuie să aibă convingerea că respectivul copil vrea și el, și părinții, să facă gimnastică de performanță. Copilul trebuie cercetat amănunțit, «pe felii», însă trebuie, totodată, să fie apreciat ca un tot unitar. Sînt cîntărite cu atenție toate aspectele legate de sănătate, aspectul fizic, motricitatea, capacitatea biologică, aspectele psihologice complexe ca atenția, curajul, perseverența, echilibrul proceselor nervoase etc. Practica a demonstrat că acești copii nu sînt la tot pasul. Este suficient ca un singur aspect fundamental să prezinte carențe, pentru ca toate celelalte însușiri să nu-l poată suplini total, iar „limitele” să apară din ce în ce mai pregnant pe parcursul pregătirii și să determine o iminentă despărțire.
În materie de selecție, trebuie mers foarte departe, mai ales în cazul unui copil la care se întrezăresc caracteristicile unui viitor campion. De exemplu, și anul nașterii poate fi hotărîtor pentru a prinde sau nu o Olimpiadă, deoarece patru ani înseamnă enorm, mai ales în gimnastica feminină. Dacă nu a prins Olimiada la 15-16 ani, este aproape imposibil să mai poată face înaltă performanță la 19-20, cînd va mai avea loc o altă Olimpiadă. Dacă solul, bîrna și săriturile sînt sporturi predominant „de picioare”, pentru paralale, o bună gimnastă trebuie să aibă forță superioară în abdomen și spate, picioare ușoare, îndemînare generală, orientare în spațiu, palme puternice și rezistente, capacitate mare de efort. Un copil talentat mai are nevoie și de o dorință îndîrjită de a învăța, de a-și depăși colegii, și, mai ales, să lucreze mai mult decît îi cer antrenorii. Totodată, selecția exigentă trebuie să ia în considerare cu multă atenție și părinții, atît genetic, cît și motivațional. „Însă fără acel cumul de însușiri specifice de valoare numit talent, ei pot deveni doar buni profesioniști, nu și performei adevărați. Dincolo de toate aceste etape ale selecției, gimnastica înseamnă, în primul rînd, multă școală. Pînă cînd un copil ajunge sportiv de performanță, pacurge lungi și chinuitoare etape de pregătire. O gimnastă este, după părerea mea, un doctor docent în această activitate”, mai spune Mircea Bibire.
Lasă un răspuns