Asociația Centrul Regional de Resurse în Turism (ACRRT) organizează astăzi, 26 aprilie, la Slănic Moldova, Seminarul final de diseminare a rezultatelor proiectului „Turism european”, al cărui beneficiar este societatea comercială Edinfo, din Iași. ACRRT este partener, prin punctul său de lucru din Slănic Moldova, în acest proiect.
Proiectul, în valoare de 1,8 milioane de lei, a fost finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 – „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.3 – „Acces și participare la Formarea Profesională Continuă (FPC) și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Acesta are ca obiectiv general facilitarea accesului la educație, creșterea ocupabilității și a nivelului de educație și formare profesională a resurselor umane printr-o abordare de genul „Pe tot parcursul vieții”, dar și îmbunătățirea calității serviciilor, în contextul societății bazate pe cunoaștere, în sectorul turistic din Regiunea Nord-Est.
Evenimentul – ne-a informat Constantin Popa, Asistent manager în proiect, de la ACRRT Slănic Moldova, va avea loc, de la ora 15,00, la Hotel Teleconstrucția din stațiunea băcăuană. Constantin Popa este unul dintre beneficiarii de finanțare europeană cu cele mai multe proiecte derulate, lansate sau în curs de pregătire, doctor în montanologie și administratorul pensiunilor Montana, din Slănic Moldova, și Royal, din Moinești. ( (Petru DONE)
Lasă un răspuns