Deputatul băcăuan Cristian Ichim (REPER) trage un semnal de alarmă vizavi indiferența autorităților de a rezolva problema pietonilor care traversează „drumul morții”, E85. Parlamentarul dă exemplu recentul caz de la Lețcani, unde un copil de 3 ani a murit sub roțile unui TIR, iar tatăl și fratele sunt la spital cu răni grave, după ce au fost acroșați în timp ce traversau drumul european. Ichim susține că un astfel de caz se poate întâmpla oricând și la Nicolae Bălcescu.
„Este revoltător unde s-a ajuns cu indiferența autorităților. O nouă tragedie pe E85 atrage atenția asupra iresponsabilității autorităților, care nu sunt deloc interesate să ia măsuri pentru protecția pietonilor. E85 traversează multe localități din zona Moldovei, iar aici au loc nenumărate accidente, în special la trecerile de pietoni. Cu toate că aceste cazuri sunt extrem de numeroase, autoritățile responsabile nu sunt deloc interesate să intervină.
Din nefericire, tragedii ca cea recentă din comuna Lețcani, județul Iași apar tot mai des pe drumurile țării. De mai bine de doi ani, cetățenii din comuna Nicolae Bălcescu din județul Bacău, o altă localitate traversată de E85, așteaptă ca autoritățile să intervină pentru a reduce numărul accidentelor din jurul trecerilor de pietoni. Peste 800 de localnici au semnat o petiție și au cerut autorităților să intervină pentru a monta separatoare, o pasarelă sau orice altă formă de protecție pentru pietonii care traversează acest ”drum al morții“. Am stat de vorbă de multe ori cu localnicii din Nicolae Bălcescu și înțeleg foarte bine trauma și panica cu care trăiesc acești oameni de ani de zile.
În mai multe rânduri am transmis solicitări către Ministerul Transporturilor pentru a interveni la Nicolae Bălcescu și în alte zone similare și nu s-a făcut nimic. Mai mult decât atât, anul trecut în septembrie, în timpul unei ședințe a Comisiei pentru Transport și Infrastructură din Camera Deputaților, i-am cerut directorului CNAIR să intervină pentru a pune capăt acestor tragedii și pentru a proteja viața acestor oameni. Am propus câteva măsuri pe care le-ar putea implementa: insule de refugiu pentru pietoni la trecerile de pietoni, instalarea unor semafoare inteligente acolo unde permite locația sau modificarea marcajelor rutiere astfel încât conducătorii auto să fie mai precauți în trafic. La momentul respectiv, directorul CNAIR m-a asigurat că problema existentă în comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău va fi analizată rapid și va fi rezolvată. Nu s-a schimbat nimic, nici până în ziua de azi.
Transmit condoleanțe familiei din comuna Lețcani, județul Iași și sprijin protestul cetățenilor din localitate. Solicit încă o dată, în mod public, ministrului Grindeanu și directorului CNAIR să intervină urgent în aceste cazuri. S-au pierdut mult prea multe vieți și trebuie să punem stop incompetenței și indiferenței”, a declarat deputatul Cristian Ichim.
Votantul a zis
Cat de disperat poți sa fi? Sa profiți de tragedia unei familii, ca sa-ti faci campanie electorala, denota cinism si lipsa de empatie.
Accidentul respectiv poate avea loc la orice trecere de pietoni, la orice plecare de pe loc. Nu este cauzat de viteza, de alcool, de starea infrastructurii, etc. Este cauzat de neatenție.
Sa deplânge soarta locuitorilor din Bălcescu, după ce 2 (doi) ani te-ai lăudat cum rezolvi tu problemele localitatii, este o crasa lipsa bunsimț și o dovada de politicianist găunos.
Veteranul a zis
O sa vina a7 și se vor ruga sa mai treacă o mașină pe uliță lor, in special aia cu popasul