Conflictul de la vârful ALDE a fost tranșat, iar una dintre consecințe ar putea fi numirea primului parlamentar de Bacău în Guvernul Grindeanu.
Liderii ALDE au decis duminică să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-președintele formațiunii. Acesta va rămâne fără funcția de vicepremier și ministru al Mediului. Membri ALDE au votat covârșitor pentru retragerea sprijinului politic lui Daniel Constantin, cu 86 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și 6 „abțineri”.
Potrivit Digi 24, locul lui Daniel Constantin ar putea fi luat de Grațiela Gavrilescu, actual ministru pentru Relația cu Parlamentul. Portofoliul părăsit de Gavrilescu ar urma să revină senatorului de Bacău Viorel Ilie, liderul grupului ALDE sin Senat. Ilie (52 de ani) a fost primar al Moineștiului, în perioada 2008-2016, și este președinte executiv al ALDE Bacău.
Informația a fost confirmată în urmă cu câteva minute de co-președintele Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat că propunerea de numire a senatorului Viorel Ilie la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a fost votată în forul de conducere al partidului.
Conflictul din interiorul ALDE a luat amploare în urmă cu o săptămână, când Daniel Constantin l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu că a convocat congresul formaţiunii într-o şedinţă în care şi-a chemat doar apropiaţii.
Adrian a zis
Pretul tradarii lui Daniel Constantin este… postul de ministru! Cam asa se fac cartile in politica damboviteana!