Seniorii de la Fundația „Constantin Brâncoveanu” din Bacău au revenit weekendul trecut la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Răchitoasa”. Acțiunea a fostinclusă în șirul lunar „Oameni pentru oameni” derulat de Fundație.
Pensionarii au fost întâmpinați cu multă căldură de vârstnicii instituționalizați, interacționând cu aceștia minute în șir. A urmat un mic spectacol susținut de Ansamblul „Brâncoveanca”, artiștii încercând astfel să le descrețească frunțile și să-i încânte pe colegii lor de vârstă mai puțin norocoși. În plus, inimoasele doamne, împreună cu distinșii domni le-au recitat, au cântat romanțe, au dansat pe acorduri de muzică țigănească autentică, au cântat la fluier, caval și acordeon și au interpretat sceneta „Singurătate”.
Spectacolul s-a încheiat cu un colaj de dansuri populare în care au fost antrenați și beneficiarii gazdă. Mulțumiți că au reușit astfel să lege noi prietenii, seniorii brâncoveni s-au despărțit de gazdele lor cu promisiunea de a reveni cât de curând. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns