Sărbătoarea iubirii la români, Dragobetele, înscrisă în calendarul ortodox în data de 24 februarie, nu i-a ocolit pe seniorii din cadrul Fundației pentru Educație, Dezvoltare și Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu” din Bacău. Evenimentul a devenit deja o tradiție pentru vârstnicii de aici. Ei au arătat că dragostea nu cunoaște vârstă și s-au reunit în dumnica de Dragobete să sărbătorească iubirea dintre oameni. Seniorii au împărtășit cu alți vârstnici, mai putin norocoși, aceasta iubire vizitând persoanele de vârsta a treia de la Căminul de persoane vârstnice „Sfinții Voievozi” din Lucăcești, orașul Moinești, cărora le-au adus o rază de lumină și un zâmbet pe față. După câteva ore minunate petrecute împreună, cei 100 de „brâncoveni” au mers în stațiunea Slănic Moldova, unde au făcut plimbări într-un decor mirific de iarnă, după care au cântat și dansat în cinstea Dragobetelui, sfidând timpul așa cum numai ei știu să o facă. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns