Fostul procuror Toader Petrescu a scăpat de grija dosarului de ucidere din culpă, în care a fost judecat pentru că a dat cu mașina peste o femeie aflată pe trecerea de pietoni. Au scăpat și martorii mincinoși pe care șoferul octogenar i-a adus în favoarea sa. Curtea de Apel Bacău a menținut condamnările de închisoare cu suspendare dictate de instanța Judecătoriei Bacău.
În octombrie 2015, instanța de fond l-a condamnat pe Toader Petrescu (88 de ani) la doi ani de închisoare cu suspendare, și un termen de încercare de patru ani. Pavel Dragomir, Constantin Enache și Marian Budău, martorii care au depus mărturie mincinoasă în favoarea lui Toader Petrescu, au primit câte 6 luni de închisoare, tot cu suspendare.
Fostul procuror Toader Petrescu avea 84 de ani, în 2012, când a omorât cu mașina o femeie de 50 de ani, pe o trecere de pietoni de pe strada Mioriței din Bacău. La acel moment, Petrescu a recunoscut că victima era pe trecerea de pietoni, a și spus-o la 1TV Bacău : “Nu s-a asigurat! Trebuia să stea unde era, pe trecerea de pietoni… Ea trebuia să se asigure înainte de a trece pe trecerea de pietoni!”.
Ulterior, cercetat pentru ucidere din culpă, a adus în apărarea sa trei martori care au susținut că victima a traversat neregulamentar. Expertiza făcută după accident și declarațiile celor prezenți la fața locului au contrazis afirmațiile martorilor aduși de fostul procuror. Parchetul i-a acuzat pe cei trei de mărturie mincinoasă și i-a trimis în judecată alături de fostul procuror.
Expertiza a fost edificatoare
Polițiștii nu au găsit urme de frânare, iar oamenii din zonă care au văzut accidentul au spus că victima a fost lovită pe trecerea de pietoni, care era semnalizată corespunzător. Viteza mașinii ar fi fost de 53 km/h, au spus anchetatorii, iar accidentul ar fi putut fi evitat dacă în apropierea trecerii de pietoni șoferul ar fi redus viteza.
În declarația sa, fostul procuror Toader Petrescu nu și-a recunoscut vina și a susținut că femeia nu traversa pe trecerea de pietoni, ci la o distanță de circa 4 m de aceasta, și că el se deplasa cu 30 de km/h. Asta după ce „inițial, Petrescu a declarat că a văzut victima căzută după ce a coborât de la volan și că aceasta, aflată pe trecerea de pietoni, ar fi trebuit să-i acorde prioritate de trecere” – se arată în rechizitoriu. Raportul expertizei criminalistice a confirmat că femeia a traversat pe trecerea de pietoni.
Fără scrupule
În decembrie 2012, după opt luni de la accident, Pavel Dragomir (65 de ani ) și Constantin Enache (57 de ani) au fost audiați de procurori, în calitate de martori, la solicitarea lui Toader Petrescu. Tot la cererea fostului procuror, în aprilie 2013, a mai fost audiat un alt martor – Marian Budău (43 de ani). „Cei trei au făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările asupra cărora au fost întrebați” – au susținut procurorii.
În declarațiile date la Parchet, aceștia au spus că victima ar fi traversat pe lângă marcajul pietonal, că după ce mașina condusă de Petrescu a trecut de trecerea de pietoni „femeia a căzut pe gheață sau din cauză că era băută și s-a izbit în mașină între portiera din față dreapta și roata din dreapta față”, că „sacoșa pe care o avea în mână s-a agățat de roata dreaptă față, de ornamentul din plastic, femeia s-a ținut de sacoșă și a fost târâtă de mașină” și că viteza mașinii nu depășea 30 km/h. Cei trei martori acuzați de declarații mincinoase nu și-au amintit culoarea mașinii, dar au știut cu precizie ce culoare avea sacoșa femeii. „Declarațiile lor mincinoase nu se coroborează nici între ele și nici cu celelalte probe administrate în cauză și nu vor fi luate în calcul” – au arătat procurorii.
„Martorii aduși de Toader Petrescu nici nu erau în zonă în momentul accidentului”
Bogdan Pocovnicu, avocatul familiei victimei, a confirmat pentru Ziarul de Bacău faptul că ancheta a fost îngreunată de declarațiile martorilor aduși de Petrescu. „Prima expertiză s-a făcut doar pe baza declarațiilor mincinoase și a declarației unui martor de la locul accidentului. Am cerut apoi materialul filmat de o televiziune locală imediat după accident, care ne-a ajutat foarte mult – a explicat Bogdan Pocovnicu. I-am căutat pe toți cei care apar în imagini, la fața locului, și care au dat declarații că victima era pe trecerea de pietoni. Martorii aduși de Toader Petrescu nici nu erau în zonă în momentul accidentului. Nu apar nici în materialul filmat.”
În aceleași imagini, Toader Petrescu dă primele declarații reporterului 1TV Bacău și, involuntar, recunoaște că femeia era pe trecerea de pietoni: „Nu s-a asigurat! Trebuia să stea unde era, pe trecerea de pietoni… Ea trebuia să se asigure înainte de a trece pe trecerea de pietoni”. La cererea avocatului, s-a mai făcut o expertiză care a luat în calcul filmarea și declarațiile martorilor oculari.
Martor la accident a fost și Viorel Munteanu, magistrat la Judecătoria Bacău. Acesta a văzut scena impactului și a sunat imediat la 112.
„Am observat un autoturism care parțial era pe trecerea de pietoni în momentul impactului, iar pe partea dreaptă față a autoturismului am observat o persoană care era parțial în aer ca urmare a impactului și care a căzut în partea laterală dreaptă a autoturismului pe asfalt – arată în declarație judecătorul Viorel Munteanu. Persoana respectivă a căzut exact la marginea marcajului de trecere pentru pietoni dinspre Ștefan cel Mare. Apreciez că șoferul, în momentul impactului, avea o viteză cam de 50 km/h, iar după impact și-a continuat deplasarea relativ cu aceeași viteză, oprind la o distanță de 20-30 m de locul accidentului.”
Fostul procuror Toader Petrescu și-a susținut nevinovăția, faptul că victima nu a fost accidentată pe trecerea de pietoni și că femeia moartă este responsabilă pentru că nu s-a asigurat. „Martorii mei sunt sinceri, corecți și onești. Ei au spus adevărul, procurorul vrea să se răzbune pe mine pentru că l-am recuzat, și de asta spune că declarațiile lor sunt mincinoase”, a acuzat Petrescu.
În favoarea lui Toader Petrescu a vrut să depună mărturie și fiica sa, Liliana Petrescu, doctoriță la Unitatea de Primiri Urgențe, dar instanța nu a acceptat. Liliana Petrescu este ea însăși implicată într-un dosar de cercetare penală pentru purtare abuzivă.
H2SO4 a zis
Inca odata ,,justitia,, ne baga cizma in gura si ne ofera o monstra de penibil. Mai crede cineva in corectitudinea si impartialitatea justitiei ?????? Eu unul NU………
c+vasile a zis
Ai dreptate H2SO4, asta e o mostra de penibil.
mimi a zis
Justitia noastra (sau mai bine spus a infractorilor)si-a dat iar in cu stangul in dreptul .Oare cat vom mai putea suporta asemenea nulitati ?
ion a zis
Cunoasteti cazul. Oricand se poate petrece o tragedie cu calatorii curselor bacau racatau. Politia se face ca nu vede cum se circula cu microbuze pline ochi cu oameni aflati in picioare Astazi la 14.00 erau 12 oameni in picioare intr-un microbuz cu 16 locuri. Unui domn i s-a facut rau. Mizerie!
Mircea a zis
Si ne mai miram de ce nu se acorda prioritate pietonilor in oras si se circula asa haotic, iata ca si justitia pune umarul la incurajarea lor, de acum inainte poti sa aduci si martori minicinois, poti sa omori oameni ca injustitia de va salva, vei lua cu supendare cel mult, poate chiar si un premiu.
cora a zis
NU am cuvinte un om ucide un alt om din neatentie si inganfat de statutul sau de fost procuror iar alti oameni la fel ca el ii da o condamnare cu suspendare .Intrebarea mea –De ce s-a mai caznit sa cioparteasca dreptatea trebuia sa-i arunce dosarul la cos si sa-i mai dea o pensie speciala .Daca un caine este agresat si el musca agresorul se gasesc en indivizi care vor sa-l omoare cu toate ca saracul animal s-a aparat acest om nu a fost agresat de victima si el a omorat-o mai ganditi-va .
dimoftea a zis
O pedeapsa prea ușoară pentru Petrescu și cei trei martori mincinoși dar sa nu uitam ca exista și un Dumnezeu sus și va avea grija de toți mai devreme sau mai tarziu