În prima zi a primăverii calendaristice, a fost pogorât în mormânt, într-o discreție dureroasă, trupul neînsuflețit al scriitorului Sergiu Adam. Trăind într-o modestie impresionantă, cu o cultură și viață demne de poveste, ”magistrul cocor” a plecat dincolo.
Îmi revine în minte anul 2004, după îndelungi stăruințe, reușii să stau mai mult la vorbă cu dânsul. A ieșit o pagină de ziar, păstrată probabil prin arhivele Bibliotecii Județene. O reiau cu dragoste, dor și profund respect față de Sergiu Adam, exclusiv în mediul on-line unde se află acum ”Ziarul de Bacău”
„În viață totul este perfectibil. Numai moartea este perfectă”
E greu să vorbești cu poeții. E și mai greu să le preiei gândurile pe care ți le pun, ca o friptură de fazan, pe o tavă argintie, din care răzbate un miros îmbietor, ce te îndeamnă. Dar, când te apropii, totul este atât de fierbinte, încât trebuie să mai ai puțină răbdare, dacă vrei să o guști. M-am agitat destul de mult pentru a mă înfrupta din personalitatea lui Sergiu Adam.
Pentru un ziarist este cumplit de dificil. Ar trebui, asemeni lui Moise de demult, să ții mâinile ridicate spre cer pentru a opri soarele în loc. Dar, și așa, n-ai avea cum să mai scrii. Am renunțat la orice vis de șuetă și l-am sunat. Ne-am dat întâlnire de câteva ori, pentru a încerca să oferim, în rândurile mărunte ale cotidianului, o imagine a acestui personaj de rangul întâi al culturii băcăuane. E atât de calm, atât de potolit, și vorbește atât de puțin. Cum să scrii într-un ziar despre Sergiu Adam? Au scris alții, condeieri ce dorm la căpătâi cu hârtia și stiloul, vrute și nevrute despre el. Am îndrăznit să fixăm o zi și o dată. Și a fost ieri.
În clădirea ce adăpostește „Centrul Județean de Cultură” se află și redacția revistei „Ateneu”. E sus, la etaj. Asta pentru cei mâncați de viermele scrisului, dornici de afirmare. Aici, pe partea dreapta, a doua (sau a treia?) ușă dă spre biroul lui Sergiu Adam. Am bătut la ușă și-am intrat. Poetul fuma ușor dintr-o țigară. Mi-a scos din geanta de piele mai multe foi scrise la mașină și mi le-a încredințat. „Poftim! Găsești aici cam tot ce vrei să afli. Numai, te rog, să mi le-a duci. Cartea (este vorba de cartea Marilenei Donea «Sergiu Adam – biobibliografiei/Și eu, care voiam să vorbim despre atâtea lucruri…”, îmi ziceam în gând. Ce mai contau fanteziile mele portretistice în fața lui Sergiu Adam! Am răsfoit tot ce mi-a dat. Am înțeles încă o dată, dacă mai era nevoie, că Sergiu Adam nu vorbește cu presa. Nu vrea să devină o figură publică în târgul ăsta amărât în care mulți dintre noi ne zbatem să supraviețuim de la o zi la alta.
Nici o problemă. Acum am să vi-l pârăsc pe Sergiu Adam cu niscai chestii pe care nu cred că le-a zis nimănui din presa scrisă. Scriu acum, pentru că nu cred că voi mai avea ocazia să văd o pagină închinată poetului cocorilor albi. A fost și este încă un pasionat de pescuit. Mi-a spus zilele trecute cum într-unul din anii trecuți a fost la pescuit, la Horgești, și a prins un crap de vreo 9 kile (s-ar putea să mă înșel și să fie 11..), destul de bătrân, pe care l-a tăiat și l-a dat altora să-l mănânce, deoarece avea carnea cam tare. Mi-a mărturisit că și-ar mai dori să ajungă pe malul unei ape, dar nu mai are timp. Poate, cândva, breasla luntrașilor și a pescarilor se vor gândi la poetul atenian și-l vor coopta în rândul pescarilor profesioniști. Apoi, același Sergiu Adam a jucat alături de alți colegi de breaslă la loto și a reușit să câștige „atât de mult” încât și-au scos, cu toții, banii investiți. Atât am avut de spus în acest sens. S-ar putea să se supere.
Am reușit, totuși, să mai stăm câte puțin de vorbă. Așa, ca de la poet la ziarist, adică taman cum nu se cade. Pentru că, alături de Sergiu Adam ar trebui să petreci zile și nopți pentru a-ți destăinui din minunățiile trăite alături de mari oameni de cultură ai celei de-a doua jumătăți a veacului XX, pe care i-a cunoscut în diferite împrejurări.
Pe 16 iulie va împlini 70 de ani
Peste puțin timp este ziua lui de naștere. Chiar dacă nu este prea frumos, anunțăm că poetul va împlini 70 de ani. O vârstă care celorlalți nu spune nimic. Dar pentru el înseamnă mult. „Voi împlini vârsta pe care o avea tata când a murit”, ne-a mărturisit el cu o ușoară tremurare în glas. Sergiu Adam nu este câtuși de puțin superstițios în acest sens. „Tata a fost preot de prin 1950 până în 1959. A fost dus la securitate din curtea bisericii «Sfântul Ioan», unde slujea, și dus la secret. A fost arestat în ziua de 14 decembrie 1959. Îmi amintesc perfect această dată pentru că ne pregătem de Crăciun. Am aflat abia peste vreo șase luni că a fost închis, undeva în Dobrogea. A fost uluitor pentru mine. Norocul meu era că terminasem facultatea. A ieșit după patru ani și opt luni de temniță. Ultima parohie în care a slujit a fost la Negri. S-a stins din viață la 68 de ani, iar anii grei de temniță își puseseră amprenta asupra sănătății lui”, ne-a povestit poetul.
Am scris prima poezie la cinci ani
Vorba că românul s-a născut poet se mulează bine pe portretul artistic al lui Sergiu Adam. „Am scris prima poezie când aveam cinci ani și câteva luni. Era dedicată bunicii mele, Ileana. De fapt, n-am scris-o pe hârtie, ci în memorie pentru că atunci eram analfabet. Îmi amintesc vreo două versuri care sunau cam așa: «Adămoaie, Adămoaie/ Fă să ningă, fă să ploaie». Bunica se cam supăra și mă certa când spuneam așa, explicându-mi că numai Dumnezeu poate să aducă ploaia și zăpăda. Eu, însă, i-o spuneam ori de câte ori avea prilejul. Asta, până într-o zi când, bunica a luat vătraiul de după sobă și mi-a tras cu el câteva critici, încât nu mi-a mai trebuit. După ce a aflat întâmplarea, bunicul, Ion Adam, care mă învățase colinde, urături și cântece de stea, îmi spunea adesea amuzându-se: «A venit poetul»,«a dormit bine poetul?», «s-a scăldat astăzi în pârâu poetul?» „, ne-a povestit el. Sergiu Adam a fost unul dintre acei oameni pe care providența la îndrumat pe calea artei scrisului, deși gândurile părinților erau altele. „Părinții doreau să mă fac fie doctor, fie inginer. Când eram mai mic, tata își dorea chiar să mă facă preot. Așa se face că la finele clasei a IV-a m-a luat într-un fel de excursie la mănăstirile din Nordul Moldovei. Am văzut toate lăcașurile de cult din zonă. Voia să se hotărască dacă mă dă la Seminar sau nu. Ceva a fost că nu m-a mai dat la seminar. Asta a fost soarta. Cred că și cartea «Ctitorii mușatine» a fost o datorie de suflet față de acele vremuri. Ulterior, atât ca elev, cât și ca student, aveam să petrec de multe ori vacanța de vară la mănăstirile Putna și Neamț. Așa că am urmat cursurile la Liceul Internat «Costache Negruzzi» din Iași”, ne-a spus Sergiu Adam
Elev fiind, dintr-o întâmplare, a reușit să citească multe din cărțile interzise de comuniști
Sergiu Adam a făcut liceul la bine titratul Liceu Internat”Costache Negruzzi” din Iași. Orașul nepereche, acolo unde s-au născut ori s-au format mulți dintre marii oameni de litere ai veacului XIX și XX. „Câteodată, în viață, neșansa se transformă în șansă. Așa mi s-a întâmplat și mie într-o zi. Într-o sâmbătă aveam meci de fotbal pe stadionul CFR din Iași. Când să ies pe poarta liceului, pedagogul, student la Agronomie, mi-a interzis să ies motivându-mi că nu am bilet de voie. Am ieșit totuși și am jucat meciul. Luni, am fost chemat la director. Fusesem reclamat că nu m-a supus ordinului. Profesorul de sport, Hagi, a sărit să mă apere. La fel și profesorul de română. Ca măsură punitivă, m-au dat afară din internat și m-au cazat la infirmerie. Într-una din seri am fost ispitit să deschid un dulap uriaș aflat acolo. După câteva ceasuri bune de efort am reușit să descopăr taina acelui dulap. Erau toate revistele și cărțile școlii interzise de comuniști. Am stat trei luni de zile și am citit aproape toată biblioteca interzisă. În felul acesta am aflat lucruri fundamentale despre scriitori pe care nu-i studiasem în școală”, și-a amintit Sergiu Adam.
Bunicul a fost coleg de clasă cu Vasile Pârvan
În anii de liceu, perioadă ce a consemnat debutul poetic, Sergiu Adam a reușit să înfrângă opoziția interioară și exterioară față de ceea ce urma să aleagă în viață. „Eram în clasa a V-a de liceu, când, bunicul, cu o asprime pe care nu i-o cunoșteam mi-a zis: «Să nu te faci poet că n-ai să ai nici ce mânca. Să te faci doctor sau avocat. Ai înțeles?» Mai târziu, când sărăcia m-a pus în situații penibile, am regretat că nu l-am ascultat. Dar, acesta mi-a fost destinul. De unde știa un țăran de pe Valea Zeletinului că poeții sunt, cu unele excepții, foarte săraci? Știa pentru că urmase patru clase de liceu la Bârlad, de unde fusese retras din motive financiare. În acei ani deprinsese plăcerea de a citit, care nu l-a părăsit toată viața și tot atunci fusese coleg de bancă și locuise în aceeași gazdă cu Vasile Pârvan, ai cărui părinți locuiau peste deal de satul nostru. Într-o zi, l-am întrebat cum era Pârvan ca elev. «Pârvan era un copil obraznic, care nu învăța nimic și nici pe alții nu-i lăsa să învețe. Lua, însă, totdeauna note mari și premii. Învăța totul în clasă». Aceste afirmații m-au surprins la momentul respectiv”, a povestit Sergiu Adam.
Luni de boierie la Iași
Viața de internat a tânărului debutat în „Flacăra Iașului” avea să se curme brusc, o dată cu înființarea Facultății muncitorești la Iași. „Eram în clasa a X-a, când mi s-a spus că se băgase Facultatea Muncitorească și ni se luase o parte din spațiu. Când m-am dus să mă înscriu mi-au spus că nu pot să stau la internat. Atunci, m-am înscris la Liceul «George Bacovia» din Bacău, unde am fost primit fără probleme. După o săptămână, m-am trezit cu doi colegi de clasă de la Iași, unul era Nelu Ionescu, un dramaturg apreciat în urmă cu 20-30 de ani. Erau trimișii clasei să mă duc înapoi la internat. Aveau hârtii prin care se obligaseră să-mi asigure cazare. Am stat câteva luni la un coleg, apoi la un altul. Am fost tratat ca un oaspete de seamă. Am dus-o ca un adevărat boier”, și-a amintit poetul.
Am băut whisky pentru prima oară la Eugen Simion
Un apreciat om de litere din zonă a afirmat odată, și nu fără temei, că Sergiu Adam este cel mai bogat scriitor în prieteni. La loc de cinste, între cei alături de care a trăit clipe deosebite se află regretatul Laurențiu Ulici, și actualul președinte al Academiei Române, Eugen Simion. „Sunt renumit prin loialitate”, ne-a explicat poetul numărul mare de prieteni. „Unul dintre cei mai buni prieteni a fost Laurențiu Ulici. Ori de câte ori mă ducem la București, dormeam la el, iar el, când venea la Bacău, dormea la mine. Trebuie să precizez că Ulici locuia pe aceeași scară de bloc cu Eugen Simion. Cel dintâi la etajul șapte, cel din urmă la trei. Într-o zi, era prin 1980, când urcam la Ulici, ne-am întâlnit cu Eugen Simion. M-a rugat să trec pe la el după vrei două ceasuri. Am coborât jos. Eugen a rugat soția să-i aducă sticla de Johnny Walker. Am desfăcut-o și am băut. I-am dust o parte și lui Ulici”, ne-a povesit Sergiu Adam.
Cumpenele vieții
Ca orice om care se străduiește să răzbată prin viață și Sergiu Adam a avut de trecut prin multe oceane de foc. Greutăți, mai mici, sau mai mari, pe care le-a depășit cu ajutorul lui Dumnezeu și al câtorva prieteni. „Am avut mai multe cumpene în viață. Datorită originii mi s-a făcut dosar de scoatere din redacția revistei «Ateneu» pentru că avea un dosar din care nu lipseau mențiunea tatălui închis politic. Am fost apărat de câteva ori. Prima oară m-a apărat Dumitru Mitulescu. Atunci prim-secretarul Roșu a spus «să-l mai lăsam oleacă». Apoi, mi-a s-a făcut încă un dosar. Era în 1974. Atunci m-a apărat Bălăiță. M-a dus la Brațu Păun, secretarul cu propagadana. S-au făcut niște mutații și am fost opt ani tehnoredactor. Am fost plătit în toată această perioadă ca un absolvent de liceu”, ne-a mai zis Sergiu Adam.
Despre noul val de tinere talente
De la biroul redacției „Ateneu”, unde a lucrat ani buni, Sergiu Adam a văzut, a citit și a consemnat cele petrecute de-a lungul timpului literar în Bacău și în țară. Este optimist în privința viitorului literar al noii generații, bine-nțeles cu unele mici adăugiri. „În noul val sunt oameni foarte talentați care, cu siguranță, se vor impunde dacă vor tratat cu seriozitate literatura. În primul rând, literatura nu se poate face în grup, e o chestie individualistă. Apoi, este important dacă renunță la obscenități. Din păcat, unii tineri talentați tratează literatura ca pe o descărcare obscenă. Ori ea trebuie tratată ca pe un lucru foarte serios. Am debutat în paginile revistei tineri care, după ce și-au văzut numele în revistă, au fost convinși că sunt poeți adevărați. Ori trebuie știut că debutul este un risc asumat. N-ai cum să știi cum va evolua o persoană în plan artistic”, ne-a zis Sergiu Adam.
Marea repulsie a poetului: turnătoria
Crescut într-o familie de preot, învățat să respecte valorile, lovit de soară de multe ori, Sergiu Adam și-a păstrat o verticalitate care i-a atras aproape prieteni de foarte bună calitate. A urât și urăște acel flagel din România veacului trecut care a trimis în închisorile comuniste mii de oameni: turnătoria. „M-a neliniștit dintotdeauna lipsa de loialitate. Pentru mine, pe primul plan este caracterul, apoi studiile și locul de muncă. Un om de caracter nu era turnător. Este una dintre cele mai grave păcate. De aceea Iuda nu a fost iertat niciodată. Unii luau și bani pentru că turnau. Adesea erau doi turnător, pentru a se putea verifica informația. Sunt interesat să-mi văd dosarul de la securitate. Mi-e teamă ce surprize pot avea citindu-l. Până la urmă o să-l citesc. Cred că în această toamnă”, ne-a declarat poetul.
Bune și rele în redacția „Ateneu”
La redacția revistei „Ateneu”, Sergiu Adam a trăit alături de colegii de breaslă momente pe care, probabil, vreodată, le va lăsa viitorului într-un volum de memorii. „Ca în orice loc de muncă, au fost și la noi momente bune și moment rele. Îmi amintesc cu plăcere apariția cărților noastre, întâlnirile cu iubitorii de literatură, șuietele «la un pahar de vorbă», dialgurile cu personalități importante ale culturii române, glumele extrem de periculoase pe care le spuneam, campion detașat în acest domeniu fiind regretatul poet Mihail Sabin. Îmi amintesc, de asemenea, aberantele «indicații prețioase» primite periodic de la «organele de partid și de stat», teama de delatori, puținătatea banilor, ședințele de îndoctrinare, discuțiile stupide cu cei de la cenzură, dificultățile întâmpinate la apariția cărților”, a povestit poetul Sergiu Adam.
Scurtă biografie
Sergiu Adam s-a născut la 16 iulie 1936 în comuna Cosmești, județul Galați. Tatăl său, Teodor Adam, a fost preot, iar mama, Ana Popovici, casnică, „până în 1952, când, datorită dificultăților materiale din familie, a devenit municitoare la Intreprinderea «23 August», secția «Plapumi», de unde avea să iasă la pensie”, după cum ne-a declarat poetul. A absolvit Liceul Internat „Costache Negruzzi” și Facultatea de Filologie, Secția română-istorie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1958. În perioada 1958-1962 a funcționat ca profesor în comuna Nicolae Bălcescu din Bacău. Între 1962 – 1964 a fost metodist la Biblioteca Regională Bacău. Din 1964 și până în prezent, Sergiu Adam este redactor la revista „Ateneu” din Bacău. În perioada 1 ianuarie 1990 – 1 august 2002 a îndeplinit funcția de redactor-șef al acestei apreciate publicații culturale. A fost ales membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1973. A colaborat la aproape toate revistele din România.
A debutat cu poezie în „Flacăra Iașului”, în 1953. „A venit odată un grup de poeți ieșeni la liceul la care învățam. Între ei se afla și cunoscutul sonetist Mihai Codreanu. Am fost câțiva elevi care am recitat versuri. Eu scrisesem și un sonet. La plecarea din școală, Mihai Codreanu a venit și mi-a cerut sonetul. Nu după mult timp, aveam să-l văd publicat în «Flacăra Iașului»”, și-a amintit Sergiu Adam.
Lasă un răspuns