Printr-un simplu apel telefonic, băcăuanii pot să obţină informaţii despre dosarele aflate pe rolul instanţei (soluţii, termene), informaţii privind ajutorul public judiciar, taxele judiciare de timbru, depunerea actelor la dosar, legalizare, învestire, programul de lucru al instanţei, organizarea instanţei sau programul de audiențe.
Serviciul interactiv de informare judiciară ”SPEAK TO ME” a fost pus la punct de Tribunalul Bacău, este o alternativă a internetului și permite informarea oamenilor 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Numerele de telefon 0234.202.244, 0234.202.245, 0234.202.246 pot fi accesate de două persoane simultan. Apelul este taxabil cu tarif normal în rețeaua Romtelecom.
Cum pot fi obținute date despre un dosar
Numărul de înregistrare al dosarului este format dintr-un cod de cifre delimitat de bare oblice. De exemplu: 988/110/2012/a1. La introducerea numărului de înregistrare al dosarului în serviciul automat de asistenţă judiciară, trebuie păstrate neschimbate cifrele din numărul de înregistrare al dosarului, dar se înlocuiește bara oblică cu semnul * (steluţă) şi litera „a” cu cifra zero de pe tastatura telefonului, iar la final apăsaţi tasta # „diez”. Luând exemplul anterior: 988 steluţă 110 steluţă 2012 steluţă 01 diez.
Lasă un răspuns