Locuitorii din Stanisesti, dar si ai comunelor invecinate, vor avea parte de o viata mult mai sigura de acum inainte, gratie infiintarii Serviciului de Pompieri. Acesta a fost inaugurat oficial, in cadru festiv, la sfirsitul saptaminii trecute, in prezenta cetatenilor, a autoritatilor locale si judetene, a reprezentantilor Fundatiei de Sprjin Comunitar (FSC) Bacau si ai presei locale. De altfel, inaugurarea Serviciului de Pompieri al Comunei Stanisesti a fost posibila datorita FSC, care a donat comunei o autoutilitara de pompieri complet dotata si utilata, primita initial, tot cu titlu de donatie de catre fundatie din partea GMB UK, al doilea sindicat ca marime din Marea Britanie. „In prima faza, patru soferi angajati vor asigura permanenta acestui serviciu, restul echipei urmind sa fie formata din voluntari special pregatiti. Ne dorim sa dezvoltam acest serviciu pina la gradul III, conform standardelor, si vom acoperi nu doar comuna Stanisesti, ci si comunele Vultureni sau Oncesti”, a apreciat Bogdan Teodor Popa, primarul comunei Stanisesti. Echipa de pompieri care va actiona in cadrul Serviciului a beneficiat de sprijinul colegilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetul Bacau, acestia verificind autoutilitara si dindu-si avizul favorabil pentru utilizarea ei in mod corespunzator. Totodata, acestia au pregatit echipa Stanisesti pentru interventia specializata, in caz de incendiu si nu numai. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns