Numeroase biserici din județul Bacău îI au ca ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Astfel, în municipiul Bacău, în ziua de 8 noiembrie va fi sărbătoare în cartierele CFR, Șerbănești și Izvoare, unde se află trei locașuri de cult cu acest hram.
O altă biserică ai cărei patroni și ocrotitori sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil se află în satul Orbeni.
Același hram îl are și biserica din satul Nănești.
La fel și biserica de lemn din Cașin,construită în anul 1653 de către domnitorul Gheorghe Ștefan al Moldovei, sau cea din Gârbovana (comuna Ștefan cel Mare).
Alte biserici cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil se află în Brădeana, Târgu Trotuș, Târgu Ocna, Ungureni, Poiana Sărată, Filipești, Căiuți, Dumbrava, Buciundoi, Deleni, Huruiești, Slobozia, Urechești, Cornățel, Vlaga, Căuia, Larga, Negulești, Dealu Morii, Răcăuți.
După cum se știe, în învățătura Bisericii Ortodoxe, sfinții Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu și oameni. Ei au grijă și milă de creștini și ajută pe calea mântuirii. Sfântul Arhanghel Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creștine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana marelui strateg. Sfântul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creștine, al familiei creștine, protectorul mamelor care nasc copii, dar și protectorul copiilor și al maicilor iubitoare de feciorie și iubitoare de Hristos.
Lasă un răspuns