Hramul municipiului Bacău din ziua de 29 iunie va coincide și cu serbarea a 80 de ani de existență a bisericii «Sfinții Petru și Pavel » din incinta Spitalului Județean Bacău.
Actuala biserică parohială și-a împletit destinul cu cel al urbei în care a fost înălțată. Temelia a fost pusă în anul 1934, iar destinația a fost de capelă pentru bolnavii spitalului și pentru vizitatorii lor. Este o bisericuță în stil tradițional, cu pridvor, pronoas, naos și altar. Lucrările s-au derulat repede, pentru că, la 20 mai 1935, construcția era încheiată. Sfințirea bisericii a avut loc la 29 iunie 1935, în ziua serbării Sfinților Apostoli Petru și Pavel, de către un sobor de preoți avându-l în frunte pe protoiereul Theodor Zota, delegat al Preasfințitului Episcop Lucian Triteanu. Până în 1949, la această capelă au slujit prin rotație preoți de la bisericile din Bacău. De la această dată, regimul comunist a reușit, invocând diferite motive, ca în cazul multor lăcașuri de cult din țară, să o închidă. Astfel, din 1949 până în 1977, biserica a fost părăsită. În 1977, Oficiul pentru Patrimoniu, a preluat-o și, pentru a nu fi demolată, a făcut-o depozit de obiecte de patrimoniu vechi. Aceasta a fost situația până în 1990. După această dată, a fost redată comunității și transformată în biserică de parohie.
Lasă un răspuns