Pret de doua zile, simbata si duminica, 17 si 18 septembrie, Parcul Catedralei din Bacau a fost animat de voie buna, culoare, muzica si dans, demonstratii de arte martiale etc., actiuni prilejuite de poposirea in municipiu a Cravanei ONGFest – Tirgul Economiei Sociale, cel mai important eveniment national de promovare a organizatiilor nonguvernamentale, un proiect al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC). Desfasurat de citiva ani doar la nivelul Capitalei, in acest an, ONGFest a fost gindit in sensul unei caravane care sa aduca in prim plan importanta activitatii asociatiilor si organizatiilor nonprofit, in zece orase din tara, Bacaul fiind dupa Bucuresti, al doilea oras gazda al evenimentului. In cadrul manifestarii, peste 25 de ong-uri au fost reprezentate la standurile amenajate in Parcul Catedralei, prin activitati diverse, recreative – dans, muzica, parada modei etc., dar si prin seminarii, conferinte si dezbateri despre importanta sectorului ONG, la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai institutiilor publice, autoritati locale si jurnalisti. Motto-ul din acest an al ONGFest este „Afla, implica-te, impartaseste!”, campania fiind sustinuta in mod activ de trei persoane publice recunoscute pentru implicarea lor in comunitate, respectiv Raed Arafat – secretar de stat al Ministerului Sanatatii, Melania Medeleanu, jurnalist si Adrian Despot, muzician (trupa Vita de Vie). ONGFest a debutat pe 9 septembrie in Bucuresti si se va incheia pe 16 octombrie, in Constanta. Partener local al FDSC in cadrul proiectului si coordonator al evenimentului in Bacau este Fundatia de Sprijin Comunitar. (M.R.)
Lasă un răspuns