Atipic Beauty ajunge pentru prima oară în Bacău, sâmbătă, 5 august, de la ora 19, când băcăuanii sunt așteptați în Piața Tricolorului pentru a le urmări pe cele 12 modele în fotoliu rulant, care vor defila pe scenă alături de personalități locale din Bacău.
Evenimentul de modă Atipic Beauty se organizează, în diferite orașe din țară, de 10 ani, iar anul acesta ajunge și în Bacău: „Atipic Beauty este o pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare. Este un eveniment prin care vrem să vă îndemnăm să priviți omul, nu dizabilitatea sau defectele sale, pentru că în spatele unor aparențe se pot ascunde calități minunate. Sunt extrem de bucuroasă să fac parte din acest eveniment de peste 4 ani (…) îmi doresc ca sâmbătă, pe 5 august, să umplem Piața Tricolorului. Să facem un Bacău mai deschis incluziunii. Un Bacău mai prietenos pentru persoanele cu dizabilități”, a spus Andreea Lichi, unul dintre organizatorii evenimentului.
Moderatorul evenimentului este Cosmina Păsărin, iar participanții se vor putea bucura și de concertul artistului Emanuel Cîrstea. Designerii care își vor prezenta colecțiile în cadrul spectacolului de modă sunt Tina Olari, Nichi by Cristina Nichita, Torres Cerimonia by Pasha men’s wear, Atelier Dare Design by Delia Robu, Valentina CC, D’OR, Mariana Ciceu Couture, Milo Revedere by Loredana Ciangău, Tudor Personal Tailor.
Proiectul Atipic Beauty aparține președintelui Asociației „Open Your Heart”, Magda Coman. Este un spectacol de modă inedit, în care puteți admira pe scenă modele de catwalk, dar mai ales modele de viaţă care fac echipe cu personalităţi şi designeri locali, potrivit descrierii de pe pagina de Facebook Atipic Beauty.
Lasă un răspuns