La Compania de Prelucrare a Lemnului Cleja SA a avut loc, pe 7 mai, un grav accident de muncă. Petru Dumitrașc, muncitor la firma respectivă, s-a tăiat la brațul stîng în timp ce lucra. „Muncitorul lucra la un strung pentru finisarea unei scînduri. În timpul acestei operațiuni, mîneca salopetei i-a fost prinsă de cuțitul strungului. I-a fost antrenat întreg brațul stîng, la care a suferit o tăietură puternică. A fost internat la Spitalul Județean Bacău”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Compania de Prelucrare a Lemnului din Cleja avea obligația să declare acest accident de muncă în 24 de ore de la producerea accidentului. Unitatea a făcut acest lucru abia pe 13 mai, adică cu o săptămînă întîrziere. „Pentru această abatere, la finalizarea anchetei și a procesului verbal, vom sancționa firma din Cleja cu zece milioane de lei”, a precizat Ioan Andrei. (C.T.)
Lasă un răspuns