Campania electorală a început de două săptămâni. Serios?! Parcă nici nu se vede.
Candidații au intrat la apă și orașul nu mai este „ornat” ca altedăți. Dacă la locale afișele se lipeau peste afișe, pe străzi se împărțeau ziare, portavocea suna din URA până în Nord, poliția era în alertă, acum avem parte de o campanie anostă. Dacă în alți ani orașul era plin de afișe, bannere, panouri, mesaje peste mesaje, caravane de mașini cu prezentare de candidați, acum pe străzi este pustiu. Nici măcar de lansări cât de cât mai serioase și fastuoase nu am mai avut parte. E drept, sunt câțiva candidați care au ceva bannere mai multe decât ceilalți.
Nici sacul cu promisiuni nu mai are același conținut din alte campanii electorale. Lipsiți parcă de inspirație ori rupți de realitățile curente, candidații s-au axat pe aceleași teme, ce țin mai mult de o candidatură la Primărie, Consiliul Local sau Consiliul Județean. Fără inspirație, majoritatea parcă au primit la pachet strategia de dezvoltare a Primăriei Bacău și cea a Consiliului Județean, indifernet de partidul din care fac parte, și s-au apucat să își încropească din ea programele electorale. Nicio idee, niciun zvâc! Criza se pare că i-a lovit în plin pe politicieni și au ales să facă profit maxim cu investiții minime. Sau vor să îngrașe porcul și să umple troaca politicii cu promisiuni scoase din joben, pe ultima sută de metri. Ultima săptămână de campanie este anunțată de toți ca fiind marele boom! Adică veniți să asistați la culmea ridicolului, că este moca!
În această perioadă am avut ocazia să stau de vorbă cu aproape fiecare candidat la un fotoliul de parlamentar din județ. Ziarul de Bacău le oferă șansa tuturor candidaților să se prezinte alegătorilor, într-o serie de materiale, pe fiecare colegiu electoral în parte. Sincer vă spun că nici un candidat nu a reușit să mă convingă să îi acord votul. Vulpoii bătrâni au rămas la fel, lupii tineri vânează prada! Totul se rezumă la ei, nimic la noi! Iar unii sunt deputați în funcție și nici măcar nu au catadicsit să schimonosească trei cuvinte hașurate pentru amărășteanul de rând!
Bătălia de idei, de proiecte lipsește cu desăvârșire, în schimb sfada pe Internet, glumele stupide și bârfele deșănțate le par politicienilor de pe malurile Bistriței că îi vor crește ca făina aia minune în ochii alegătorilor.
Mai sper însă ca, până ajung la colegiile de senator și deputat unde sunt arondat, să găsesc un personaj care să îmi inspire încredere și să mă convingă că mă va reprezenta cu adevărat în Parlament. Și mai sper ca la final, pe 9 decembrie, să nu stau în cabina de vot gândindu-mă: eu cu cine votez?
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns