Toti cei care poarta numele sfintului Ioan isi serbeaza simbata onomastica. Soborul Proorocului si Inaintemergatorului Hristos se serbeaza a doua zi dupa Botezul Domnului, deoarece potrivit regulilor bisericesti, a doua zi dupa marile praznice se serbeaza pomenirea persoanelor principale care au luat parte la evenimentul comemorat la praznicul respectiv.
In atmosfera incarcata de festivism si buna dispozitie specifica acestei zile, trebuie sa ne amintim, cine a fost Sfintul Ioan Botezatorul. Daca vom deschide Sfintele Evanghelii, vom ramine suprinsi sa constatam ca acest ultim profet al Vechiului Testament, a fost o persoana care a preferat sa aleaga calea unei vieti private de bucuriile acestei lumi.
A trait in pustie, hranindu-se cu miere salbatica si lacuste, dedicindu-si timpul petrecerii in comuniune cu Dumnezeu. Total diferit de cum facem unii dintre noi in aceste zile. Doar unii, pentru ca, exista si bacauani care, de voie sau de nevoie, traiesc o viata foarte austera: batrini cu pensii mizere, bolnavi la pat, neputinciosi, someri etc. Sfintul Ioan n-a cautat nici pe departe sa placa oamenilor din jurul sau, ci lui Dumnezeu. A mustrat greselile, a cerut indreptarea vietii, indemnindu-i pe toti sa fie pregatiti pentru intilnirea cu Hristos.
Numele de Ioan este legat de trei personalitati ale vietii religioase crestine: Ioan Botezatorul, Ioan Apostolul si Ioan Gura de Aur- ierarhul. Astfel, acest nume, mai apare si in alte sarbatori religioase din timpul anului, intre care Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur la 30 ianuarie, Nasterea Sfintului Ioan Botezatorul la 24 iunie, si Taierea capului Sfintului Ioan Botezatorul la 29 august.
Daniel a zis
Mergea si o icoană cu Sfântul inserată în articol, nu credeți?
gh. a zis
Păi,nu se închină la icoane nimeni! Se venerează sfântul,doar atât!Totul pe pământ este continuat de mâna omului,pe care Dumnezeu l-a binecuvântat.Că Sfântul Ioan poate arăta altfel în închipuirea fiecăruia,asta-i o altă ,,poveste”!
Nimeni nu obligă pe nimeni a se închina la ceva,ori nimic,totu-i LIBER!Totul vine din interior!
Sa ne dea Domnul sănătate!
gh a zis
Tu (Băcăo?anul) ce ,,la ce te închini” (Vezi că nu te întreb ce mai pupi?)Despre talisman nu te mai întreb că nu știi ce este -icoana,oricum,nu!
Luminare să-ți dea Dumnezeu!