Biserica „Sfântul Dumitru” din municipiul Bacău a fost gazda sinaxei preoților din cadrul Protopopiatului Bacău, marți, 25 februarie, în ziua de prăznuire a Sfântului Tarasie. Cei peste o sută de slujitori ai Domnului s-au alăturat mulțimii de credincioși dornici să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În cuvântul de învățătură, PS Ioachim a precizat semnificațiile acestei întâlniri în rugăciune. „Sinaxa de astăzi are menirea de a aduce aminte fiecăruia dintre preoți că a fost hirotonit de ierarhul locului și învestit cu putere de Sus ca să răspundă nevoilor spirituale ale credincioșilor – a spus Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. Fiecare își amintește cu emoție de momentul când i s-a dat în mâini Trupul tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care arhiereul i-l oferă în semn că a devenit ministru al Tainelor lui Dumenzeu”. Totodată, ierarhul a mai precizat faptul că „sinaxa mai are și scopul didactic de a ne orienta din punct de vedere liturgic în sobor, în slujirea întreolaltă asemenea Liturghiei cerești”, punând accent pe pregătirea preoților mai tineri în urmarea tipicului bisericesc.
Sinaxa preoților s-a încheiat la Așezământul social-filantropic al parohiei Sfântul Dumitru, unde a avut loc prezentarea ultimelor trei volume apărute la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, respectiv „La déification de l’homme d’aprés la pensée du pére Dumitru Staniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” și „Creștinismul abia începe”, toate trei scrise de Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul. Lucrările au fost prezentate de pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înălțarea Domnului”, pr. Ciprian Burcă de la biserica „Buna Vestire” și pr. Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
pr. Constantin GHERASIM
Lasă un răspuns