Pomenirea Sfinților Mucenici Proclu și Ilariu (sec. II)
Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie au trăit în cetatea Calipta, aproape de Ancira, pe vremea împărăției lui Traian și au fost dați la chinuri, pentru Hristos. Mai întîi, a fost prins Sfîntul Proclu, pe care împăratul, încercîndu-l și aflîndu-l nesupus, l-a dat lui Maxim dregătorul, ca să-l chinuiască. Dregătorul, mîniindu-se că nu-l poate face să se lepede de dreapta credință, a poruncit să-l spînzure pe Mucenic, gol, pe un lemn, și să-i lege de picioare o piatră grea și să-i rupă trupul cu unghii de fier. După toate acestea, Sfîntul a fost luat cu sila și dus la cetatea Calipta. Pe drum, în urma rugăciunilor sale, dregătorul s-a oprit în cale, ca un legat. Văzînd că nu poate merge înainte, acesta a fost nevoit să scrie că mărturisește că este unul Dumnezeul cel adevărat, Acela pe care îl cinstește Proclu, și trimițînd hîrtia Sfîntului, a putut ajunge la Calipta. Acolo, mîniat că a fost nevoit să-l recunoască pe Dumnezeul lui Proclu, dregătorul a poruncită să se aducă lumînări aprinse, să-i ardă pîntecele și coastele Sfîntului. Deși i-a fost arsă toată carnea, Mucenicul a răbdat în tăcere. Atunci, Maxim a dat ordin ostașilor să-l scoată afară din cetate, să-l răstignească pe un lemn și să tragă într-însul cu săgeți. Pe drum, a fost întîmpinat de nepotul său, Ilarie, care, alergînd, s-a închinat unchiului său. Soldații l-au prins pe tînăr, l-au aruncat în temniță, iar pe Sfîntul Proclu l-au dus la locul de moarte, l-au răstignit și l-au săgetat. A treia zi după sfîrșitul acestuia, Sfîntul Ilarie a fost scos la cercetare și, recunoscînd că este creștin, a fost spînzurat gol și bătut. Apoi, l-au osîndit la moarte și l-au scos din cetate, legîndu-l cu o frînghie și tîrîndu-l pe jos. Și, nu departe de cetate, în timp ce Sfîntul se ruga, călăul i-a tăiat capul. (C.G.)
Lasă un răspuns