Pătimirea Sfîntului Prooroc Moise
Sfîntul Prooroc Moise era evreu și s-a născut în Egipt, cu 1.500 de ani înainte de Hristos, pe cînd evreii erau robi egiptenilor. Găsit de fata lui Faraon, într-un coșuleț de papură, pe apa Nilului, copilul Moise a fost înfiat de fata împăratului și a primit o desăvîrșită creștere și toată învățătura de la curtea împărătească a Egiptului. A știut însă tot timpul că este evreu și a păstrat în ascuns legătura cu suferința neamului său. La vîrsta de 40 de ani, a ucis un egiptean care bătea un evreu. Temîndu-se să nu afle Faraon, a fugit în pămîntul Madian, lîngă Muntele Sinai, și acolo s-a căsătorit cu Sefora, una dintre cele șapte fiice ale unui păstor numit Ietro, preotul din Madian. Astfel, după 40 de ani de viață la curtea lui Faraon, a petrecut alți 40 de ani ca păstor de vite, ca și socrul său. Însă Dumnezeu a rînduit să scoată prin Moise poporul evreu din robia Egiptului și să-l aducă în țara făgăduinței, în Canaan. După 40 de ani ca păstor, Dumnezeu s-a arătat lui Moise în văpaia rugului de pe Sinai și i-a poruncit să meargă la Faraon, ca să-l facă să slobozească pe evrei. Dar, de vreme ce Faraon nu se supunea, Dumnezeu a bătut Egiptul cu zece răni. Și, silind astfel pe Faraon, Moise a luat poporul și, cu pronia lui Dumneseu, cu argint și cu aur, l-a trecut marea, iar pe Faraon și oastea sa i-a înecat, pentru împotrivire.
De-a lungul călătoriei, Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, pe care le-a dat poporului, punîndu-l să jure că le va păzi. Și a înălțat altar lui Dumnezeu, rînduind jertfe sfinte și rugăciuni către Cel atotputernic. Și a murit, suindu-se pe muntele Nebo, și, văzînd de departe Canaanul, fiind în vîrstă de 120 de ani, adică după alți 40 de ani, în slujba lui de Prooroc al lui Dumnezeu și de Legiutor al credinței evreilor.
Moise ne-a lăsat primele cinci cărți din Biblie, nouă, creștinilor, iar poporului evreu, cartea lui sfîntă, Tora, pe care numai Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos o întrece și a cărui venire o proorocește. Proorocul Moise a fost îngropat pe muntele Nebo, în loc necunoscut. (C.G.)
Lasă un răspuns