Sinaxar creștin – ortodox: Pomenirea Sfîntului Efrem Sirul
Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfîntului Toma de Aquino
Sfîntul Efrem Sirul a trăit în cetatea Edesei. Într-o zi, o femeie desfrînată, ce locuia aproape de el, a devenit unealta diavolului. În timp ce fericitul Efrem fierbea niște bucate, acea femeie a deschis fereastra. S-a aplecat cu nerușinare și obrăznicie și i-a spus cuviosului: „Binecuvintează părinte”. Iar el i-a răspuns cu blîndețe: „Domnul să te binecuvinteze”. Și, cu rîs necuvios, aceasta a zis iarăși: „Dar ce lipsește bucatelor tale ?” Iar el i-a răspuns: „Trei pietre și puțin lut, ca fereastra aceasta să se astupe”. Femeia a continuat cu aceeași obrăznicie: „Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mîndrie? Eu voiam să dorm împreună cu tine și tu de la început mă deznădăjduiești?” Cuviosul i-a răspuns însă: „De voiești împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde îți voi spune eu”. Iar ea, dacă a auzit cuvîntul, a și întrebat de locul unde voiește a dormi. „Nu în alt loc, a zis el, decît chiar în mijlocul cetății, voi dormi cu tine”. Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială și rușine de bărbații ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetății?” Atunci Sfîntul a zis îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sînt puternici a rușina sufletul și a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care văd toate cîte se lucrează întru ascuns și întru arătare, nu ne vom teme și nu ne vom înspăimînta?” Aceste cuvinte au fost suficiente ca să o înduplece pe desfrînată să se depărteze de pofta vicleană și să se căiască de faptele cele rele comise dinainte. Femeia s-a apropiat și, căzînd la pămînt, și-a cerut iertare. Sfîntul Efrem i-a devenit după aceea povățuitor și dascăl în calea către mîntuire. El a sfătuit-o pe femeie să nu mai meargă în urma gîndurilor inimii celei rele, apoi s-a îngrijit să o ducă într-o mănăstire de femei, ca să facă fapte bune. (din „Pateric”)
Lasă un răspuns