Sfîntul Ștefan, numit cel Tînăr, s-a născut în Constantinopol și a trăit pe vremea împăratului Anastasie (713-715). Din tinerețe, s-a deprins cu studiul și, copil fiind, a stat permanent în biserică. Cînd a ajuns la vîrsta de 16 ani și a fost încoronat împărat Leon Isaurul, a început prigonirea celor care cinsteau Sfintele icoane. Părinții lui Ștefan au fugit în Sicilia, nu înainte de a-l adăposti de băiat în mănăstirea Sfîntului Auxentie. Starețul l-a primit cu multă bucurie pe tînăr și l-a așezat în rîndul călugărilor. La 30 de ani, Ștefan a fost ales stareț în locul fericitului Ioan, care s-a mutat la cele veșnice. Între timp, a murit și împăratul Leon, în locul lui venind fiul său, Constantin Copronim, care a început să pustiască bisericile, sfărîmînd și arzînd Sfintele Icoane. Aflînd că Sfîntul Ștefan se închină icoanelor și pe el, împăratul, îl numește eretic, a dat poruncă să fie prins și l-a închis în temnița Pretorion, împreună cu alți părinți. Unora le erau tăiate nasurile, altora urechile, alții aveau ochii scoși și mîinile tăiate și bărbile rase. Pe toți, fericitul Ștefan îi săruta și-i îndemna spre pocăință. Împreună făceau în închisoare toată rînduiala călugărească, ca și cum s-ar fi aflat într-o mănăstire. Auzind împăratul de aceasta, l-a scos din temniță pe Sfînt și a dat ordin să fie bătut cu pietre și bîte. Unul dintre ucigași a luat un lemn și, lovindu-l în cap, i-a despicat Sfîntului capul, omorîndu-l. Ceilalți ucigași au legat trupul său de cai, l-au tîrît gol pe străzi și i-au zdrobit mîinile și picioarele. Unul dintre ei, vrînd să facă pe placul împăratului, a luat o piatră mare și i-a spart Sfîntului trupul. Ce a mai rămas din mucenicul Ștefan a fost aruncat la locul numit „al lui Pelaghie”. Cîțiva creștini l-au luat de acolo și l-au îngropat la loc de cinste. (C. Gh.)
Lasă un răspuns