Pomenirea Sfîntului Corneliu
Sfîntul Corneliu a trăit pe vremea Sfinților Apostoli și este cel dintîi care a venit din lumea păgînă la credința creștină. Era sutaș în armata romană, avînd sub comandă o sută de ostași, din legiunea Italica. Deși păgîn din naștere, Corneliu era un om drept și ducea o viață fără de prihană. Prin el, Dumnezeu a rînduit să arate că Împărația Cerurilor este deschisă tuturor semințiilor pămîntului. El a văzut un înger care l-a îndemnat să cheme în casa lui pe Sfîntul Petru, acesta aflîndu-se atunci aproape de Cezareea, la Iope. Petru a venit și le-a vorbit tuturor celor ce-l ascultau despre Hristos. Iar Dumnezeu a trimis peste toți pe Duhul Său și toți au început să creadă în Hristos. Apoi, Sfîntul Petru i-a botezat pe toți.
După o vreme, l-a însoțit pe Sfîntul Petru în multe din drumurile propovăduirii lui. Sfîntul Corneliu a fost așezat episcop în Cezareea Palestinei. Cu multă stăruință, a izbutit să-i încreștineze pe mulți dintre locuitorii cetății, în frunte cu căpetenia lor, dregătorul Dimitrie, un om foarte iscusit și înțelept. După ce și-a îndeplinit misiunea, Sfîntul Corneliu a trecut în lumea celor drepți.
Sinaxar romano – catolic
Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut în jurul anului 344 în marele centru cultural și religios Antiohia, ca fiu al unui ofițer din armata imperială, care a murit la scurt timp după nașterea fiului său. În anul 368, a primit botezul și sub influența mamei sale, Sfînta Antusa, a îndrăgit atît de mult viața de rugăciune și de studiu, încît și-a impus un program ca al unui adevărat călugăr. După moartea mamei sale, el s-a retras în pustiu, unde a rămas timp de șase ani. Ultimii doi i-a petrecut într-o peșteră. Episcopul orașului l-a sfințit diacon și apoi, timp de cinci ani, s-a pregătit intens pentru preoție și activitatea de predicator. În anul 386, el a fost sfințit preot și a devenit colaborator al episcopuilui Fabian. În anul 398, a fost chemat să-i urmeze patriarhului Nectariu la conducerea patriarhiei de Constantinopol. Imediat a început o activitate pastorală care a trezit admirația tuturor, dar, pentru că nu a avut suficientă diplomație ca să-și ia măsuri de apărare împotriva intrigilor de la curtea bizantină, a fost dat jos ilegal din scaun de alți episcopi. Rechemat pe scaun și alungat de mai multe ori, în anul 407, a ajuns la Comana, unde a murit din cauza îndelungilor suferinți. Peste 30 de ani, Teodosie cel Tînăr va scoate rămășițele pămîntești și le va aduce la Constantinopol, după care au fost duse la Roma, unde sînt păstrate în bazilica Sfîntul Petru.
Duminică, 14 septembrie
Sinaxar ortodox și romano – catolic
Înălțarea Cinstitei Cruci a Domnului
Sfînta Cruce a fost cinstită încă din timpul Sfinților Apostoli: „Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu”. Cu această cinstire față de taina Crucii, creștinii au străbătut tot timpul prigoanelor, pînă la venirea ca împărat la Roma a marelui Constantin. Acesta și-a biruit dușmanul prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, fapt în urma căruia a da libertate creștinilor, în anul 313. După puțin timp, maica sa, Sfînta Elena, a descoperit la Ierusalim cinstita Cruce a Domnului, intactă după trei secole. În amintirea acestei minuni, ea a ridicat și o biserică.
În anul 351, semnul Sfintei Cruci s-a arătat mai luminat decît soarele, deasupra muntelui Golgotei, eveniment în urma căruia mulți eretici și evrei s-au convertit la credința în Hristos. Cinstirea Sfintei Cruci a sporit în secolul VII, cînd perșii au cucerit Ierusalimul, luînd între alte lucruri de preț și lemnul sfînt. Însă împăratul Heraclie i-a învins în cele din urmă, iar perșii au fost siliți să aducă înapoi la Ierusalim Sfînta Cruce. Împăratul a mutat cu mare alai lemnul Crucii din Ierusalim, la Constantinopol.
De data aceasta, lemnul a fost împărțit în părticele și trimis la diferite biserici. Chiar și așa, Crucea Domnului își păstrează în lume taina și lucrarea ei vie. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns