Punerea veștmîntului Preacuratei Fecioare Maria în biserica Vlahernei
Doi senatori romani au cerut, în secolul V, învoirea împăratului Leon cel Mare să se poată închina la Locurile Sfinte. Ajunși în Palestina, au mers în Galileea, unde au vrut să vadă Nazaretul și casa Preacuratei Fecioare. După o vreme, s-au cazat în casa unei bătrîne văduve. Pe cînd cinau, au văzut o altă cameră deosebită, în care erau multe lumînări aprinse, de unde ieșea un miros frumos. Acolo era ascuns veșmîntul Maicii Domnului. Senatorii s-au minunat de acel lucru străin și au rugat-o pe femeie să le povestească ce s-a întîmplat. Femeia le-a destăinuit taina potrivit căreia veșmîntul Preacuratei Fecioare Maria a fost încredințat uneia din strămoașele sale, care înainte de moarte l-a lăsat spre pază unei alte fecioare. Și această tradiție s-a continuat și s-a păstrat pînă la ea. Senatorii i-au făgăduit să păstreze taina și au rugat-o pe bătrînă să le îngăduie să se roage toată noaptea lîngă sfîntul veșmînt. Și, pe cînd se rugau ei Născătoarei de Dumnezeu, le-a venit ideea să dăruiască acea comoară împăratului lor din Constantinopol. A doua zi dimineața i-au mulțumit femeii și s-au dus spre Ierusalim. După ce s-au închinat la locurile sfințite, cei doi s-au întors și au poposit la bătrîna aceea, petrecîndu-și noaptea lîngă racla sfîntului veșmînt. La plecare, cu învoirea bătrînei, care nu mai avea în neamul ei nici o fecioară căreia să-i lase această moștenire, au luat cu ei sfîntul veșmînt. Ajunși la Constantinopol, i-au înștiințat pe marele împărat Leon și pe împărăteasa Verina, dar și pe patriarhul Ghenadie, înaintea cărora a fost descoperită cinstita raclă. Apoi au dus veștmîntul în biserica Vlahernei și au hotărît ca în fiecare an să se prăznuiasă punerea veșmîntului Născătoarei de Dumnezeu în acea biserică, pe 2 iulie.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Bernardin Realino
Bernardin Realino s-a născut la 1 decembrie 1530, în localitatea Capri, din Lombardia. El făcea parte dintr-o familie nobilă, care l-a trimis la studii la Academia din Modena, unde și-a însușit o vastă și solidă cultură umanistă. Dezgustat de viața libertină a studenților, el s-a transferat la Bologna, unde a frecventat cursuri de filosofie și medicină. Într-o zi, considerîndu-se jignit de unul dintre colegi, a pus mîna pe sabie și l-a rănit grav pe adversarul său. Acest gest a adus după sine expulzarea. Încrezător în diplomele sale, a ajuns să fie ales primar în localitatea Felizzano. Susținut de guvernul orașului Milano, Bernardin a desfășurat o strălucită carieră administrativă. Cunoștea activitatea preoților iezuiți și a cerut admiterea în rîndul membrilor Societății lui Iisus. Parcă născut din nou, a intrat în mănăstire și, după trei ani, a fost sfințit preot. S-a ocupat de formarea culturală și morală a tinerilor din colegiu, dar în același timp a vizitat bolnavii din spitale, pe răufăcătorii din închisori, pe sclavii turci de pe galere. S-a stins din viață la 86 de ani, iar Papa Leon al XIII-lea l-a proclamat fericit în anul 1895. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns